În condițiile actuale, când presiunea asupra Republicii Moldova crește, la fel ca și numărul provocărilor din Transnistria, probabilitatea că Rusia va folosi 9 Mai drept pretext pentru a invada Republica Moldova este destul de mare. Un rol special în acest context revine opoziției pro-ruse – aceasta are scopul de a destabiliza situația și de a pregăti pentru agresorii ruși un pretext comod pentru a invada țara.
“Eroul” principal în acest context, iarăși, a devenit Dodon. Da, ar fi cazul să ne amintim și despre “isprava” lui Voronin, care a menționat despre faptul că și Ștefan cel Mare purta panglica sf.Gheorghe, doar că, după o asemenea afirmație absurdă, Voronin și-a pierdut complet notorietatea chiar și în fața propriului electorat. În acest context, “misiunea” de a îndemna oamenii să iasă în stradă îi revine lui Dodon.
Fostul președinte, ca și de fiecare dată, își îndeplinește munca sârguincios. Acesta a menționat că nu doar el, dar și mii de cetățeni vor ieși în stradă cu simbolica interzisă, încâlcând legea. Prin asemenea afirmații Dodon, de fapt, îndeamnă la încălcare de lege. Astfel, riscul că “Marșul Victoriei” se va transforma în proteste de amploare este cât se poate de real – despre un asemenea scenariu a vorbit și Maia Sandu în interviul către The Economist.
În mod normal, asemenea afirmații a lui Dodon ar trebui sancționate conform legii – acesta îndeamnă în mod deschis mulțime să încalce legea în vigoare. Absurdă este și “încălcarea drepturilor omului” despre care atât de mult vorbește Dodon. Pentru exemplu, dacă el ar ieși cu îndemne de a purta simbolica interzisă în iubita sa Rusie, pedeapsa aplicata ar fi un fulgerătoare și destul de aspră.
Inițiativa lui Dodon – deja preluată de către alți activiști
Este important să înțelegem că Dodon nu este unica marionetă rusească în Republica Moldova. Kremlinul are sub aripa și activiști, pe care îi alimentează în continuu în cadrul strategiei de război hibrid. Unul dintre aceștia este și Igori Tuleanțev, președintele Consiliului ”Pentru Patria Liberă”. Acesta a anunțat că de 9 Mai va ieși în stradă cu simbolica interzisă – a postat deja și o poză destul de provocatoare cu panglica sf. Gheorge pe un steag de culoarea URSS.
Plus la aceasta, mass media pro rusă, la fel, îndeamnă cetățenii să iasă în stradă cu simbolica interzisă. În mesajele sale, aceste instituții media vorbesc despre “libertate de exprimare”, uitând, probabil, despre faptul că, în Republica Moldova, această libertate se respectă mult mai mult, decât în aceeași Rusie. Plus la aceasta, să nu uităm că decizia guvernării este una cât se poate de logică, iar multe țări din Uniunea Europeană au aplicat măsuri și mai severe, doar pentru a evita anumite escaladări în această zi.
Prin declarațiile sale din ultima perioadă Dodon, dar și PSRM ne dau clar de înțeles că susțin acțiunile lui Putin și că sunt gata să promoveze simbolurile “lumii rusești” și aici, în Republica Moldova. O asemenea poziție a lui Dodon, exact ca și poziția colegului său de partid – Odnostalco, ar trebui calificată ca trădare de Patrie. Și dacă tot pretinde că este un adevărat patriot și “apărător al Patriei și a Păcii”, Dodon ar trebui să renunțe la simbolica țării, care reprezintă risc direct pentru pacea Republicii Moldova.
În același timp, acțiunile lui Dodon și a opoziției pro-ruse sunt clar și deschis orientate spre crearea unei situații tensionate. Scopul este de a scoate oamenii la proteste, iar ulterior, sub acest pretext, armata rusă ar putea invada Republica Moldova, aplicând “renumitul” scenariu de “eliberare și protecție” – scenariu aplicat și în cazul Ucrainei.