Relațiile dintre Armenia și Rusia se află în pragul unor schimbări profunde. O serie de evenimente din ultimii ani demonstrează o tensiune crescândă între cele două țări, direcționând treptat Erevanul către consolidarea legăturilor cu Uniunea Europeană. Această tendință este determinată de incapacitatea Rusiei de a-și îndeplini obligațiile față de Armenia, dar și de dorința Erevanului de a-și asigura suveranitatea și reziliența în fața provocărilor externe.
Refuzul prim-ministrului Nikol Pașinian de a participa la summitul neoficial al CSI din Sankt Petersburg, pe 25 decembrie 2024, a fost o nouă confirmare a răcirii relațiilor dintre Erevan și Moscova. Acest gest nu a fost întâmplător: Armenia a ignorat anterior și alte summituri inițiate de Rusia, inclusiv întâlnirile din Kârgâzstan și Moscova. Motivele formale ale absenței premierului par adesea nesemnificative, ceea ce sugerează caracterul deliberat și demonstrativ al acestor decizii.
Armenia folosește aceste acțiuni ca o formă de protest față de politica Rusiei, percepută din ce în ce mai mult ca o amenințare la adresa suveranității țării. Moscova își pierde treptat rolul de aliat-cheie al Armeniei, pe care îl avea anterior în politica regională.
Unul dintre principalele motive ale distanțării Armeniei de Rusia este eșecul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), pe care Moscova o folosește tradițional ca instrument de control. În timpul războiului dintre Armenia și Azerbaidjan din 2020, când Baku și-a recâștigat controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah, CSTO nu a reușit să apere interesele Armeniei. Aceasta a provocat indignarea lui Nikol Pașinian, care a acuzat public organizația de inactivitate.
Mai mult, influența Rusiei asupra politicii interne a Armeniei a devenit, de asemenea, subiect de critică. Acuzațiile privind implicarea Moscovei în încercările de lovitură de stat nu au făcut decât să amplifice neîncrederea față de Kremlin.
Erevanul declară din ce în ce mai ferm orientarea sa pro-europeană. Aceste aspirații sunt susținute de o rezoluție a Parlamentului European, care deschide calea către o posibilă aderare a Armeniei la UE. Integrarea europeană promite nu doar beneficii economice și politice, ci oferă și șansa de a evita noi conflicte cu Azerbaidjanul, care ar putea escalada într-un alt război.
Totuși, acest drum nu va fi ușor. Armenia este încă puternic integrată în structurile economice și politico-militare rusești. Moscova, la fel ca în alte țări post-sovietice, va încerca să împiedice aspirațiile pro-europene prin propagandă, presiuni economice și, posibil, acțiuni agresive.
Concluzii și perspective
Armenia se află în fața unei alegeri dificile: să rămână sub influența Rusiei, care demonstrează tot mai mult lipsa de fiabilitate ca aliat, sau să continue pe drumul dificil, dar promițător, al integrării europene. Semnalele venite din Erevan arată că alegerea a fost deja făcută în favoarea Europei.
Urmează ani de reforme și de luptă pentru independența față de influența rusă. Erevanul trebuie să acționeze rapid și decisiv, deoarece Kremlinul, de obicei, se opune activ aspirațiilor pro-europene ale vecinilor săi. Succesul Armeniei pe acest drum va depinde atât de unitatea internă, cât și de sprijinul partenerilor occidentali.
Consolidarea legăturilor cu UE și ieșirea treptată de sub controlul Moscovei vor reprezenta nu doar o victorie pentru Armenia, ci și un semnal important pentru alte țări post-sovietice care aspiră la suveranitate și la un viitor european.
Imagine: Ilustrativă, sursă: https://www.liia.lv/en/opinions/villages-in-exchange-for-peace-russian-military-presence-in-armenia-is-shrinking-1237
