Un tânăr de 22 de ani din raionul Drochia a fost reținut în flagrant de poliție în timp ce ascundea droguri de tip PVP, în proporții deosebit de mari. Acesta este bănuit că făcea parte dintr-o rețea criminală care distribuia substanțe narcotice prin intermediul magazinelor online, conform sursei.
Drogurile erau recepționate în cantități mari, apoi porționate și plasate în ascunzișuri pentru a fi ridicate de consumatori. Valoarea totală a substanțelor confiscate depășește 10.000 de lei. Tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare. Ancheta este în desfășurare.
Imagine: ilustrativă, sursa