Societate

Mai mulți tineri la studii acasă?

Ministerul Educației din Republica Moldova speră ca în acest an 60% dintre absolvenții de liceu să aleagă universitățile din țară, comparativ cu 50% în 2024. Pentru a atrage mai mulți candidați, instituțiile oferă din 2025 învățământ dual în domenii precum IT, Jurnalism și Economie, locuri dedicate diasporei și posibilitatea studiului la distanță pentru cei plecați peste hotare. Admiterea se va desfășura în două etape, între 21–27 iulie și 13–15 august, iar dosarele vor fi depuse online, pe platforma eadmitere.gov.md, cu semnătură electronică, conform sursei.

Oficialii atrag atenția asupra scăderii dramatice a numărului de studenți în ultimele decenii – de la peste 100.000 în 2010 la circa 50.000 în prezent, din cauza migrației și natalității scăzute. Pentru a face învățământul mai atractiv, bursele din Pedagogie au fost deja dublate, iar în curând ar putea crește și cele din domeniul Tehnologiilor Informaționale.

#studii #tineri

Imagine: ilustrativă, sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button