Datele din octombrie de la Centrul pentru Cercetare în Domeniul Energiei și Aerului Curat au arătat că, în ciuda presiunii sancțiunilor, Uniunea Europeană continuă să primească volume semnificative de resurse energetice rusești. În octombrie 2025, țările UE au plătit un total de 938 de milioane de euro pentru petrol și gaze rusești. Majoritatea acestor cheltuieli au fost suportate de cinci țări: Ungaria, Slovacia, Franța, Belgia și România. Două treimi din livrările plătite au fost gaze, care încă nu sunt incluse pe listele de sancțiuni europene și sunt furnizate în principal prin conducte sau sub formă de GNL.
Structura achizițiilor demonstrează vulnerabilitatea persistentă a Europei față de dependența energetică a Rusiei. Ungaria a fost cel mai mare contribuitor, cheltuind 258 de milioane de euro, o parte semnificativă pentru gaze din conducte. Slovacia a plătit 210 milioane de euro, în principal pentru petrolul livrat prin ramura sudică a conductei Drujba. Ambele țări continuă să beneficieze de o scutire specială din partea UE care le permite să importe petrol rusesc într-o măsură limitată, cimentându-le dependența și promovând dezbinarea politică în cadrul Uniunii.
Această imagine este deosebit de dură pe fundalul noilor sancțiuni ale SUA și UE. Restricțiile SUA împotriva Rosneft, Lukoil și a filialelor acestora se extind la lanțurile globale de aprovizionare cu petrol și produse petroliere rusești. În cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni, Uniunea Europeană a introdus bariere suplimentare pentru „flota din umbră” și a subliniat noi măsuri în sectorul gazelor, inclusiv posibilitatea extinderii restricțiilor privind importurile de GNL. Decizia strategică a UE de a abandona complet resursele energetice rusești până la sfârșitul anului 2027 coexistă în prezent cu realitatea că țările individuale continuă să le achiziționeze pe baza nevoilor interne și a acordurilor politice.
În ciuda presiunii sancțiunilor, exporturile de energie rusești continuă, în parte datorită unei schimbări către țări terțe. India și China și-au redus achizițiile din cauza riscului unor sancțiuni secundare din partea SUA, dar această reducere este compensată de aranjamente logistice complexe care implică intermediari și instanțe cu jurisdicții opace. Aici se manifestă tensiunea cheie dintre politica de sancțiuni occidentală și capacitatea Moscovei de a se adapta. Controlul asupra „flotei din umbră”, asigurărilor, finanțării și utilizatorilor finali devine la fel de important ca o interdicție formală de import.
Deși veniturile Rusiei din exportul de combustibili fosili au scăzut la cele mai scăzute niveluri de la începutul invaziei la scară largă, aceste venituri rămân fundamentul finanțării războiului împotriva Ucrainei. Ele susțin industria de apărare și asigură capacitatea armatei ruse de a continua operațiunile de luptă. Prin urmare, eficacitatea sancțiunilor este determinată nu de numărul de măsuri anunțate, ci de capacitatea de a exercita presiune asupra prețurilor, de a închide lacunele și de a sincroniza acțiunile aliaților.
Politica energetică europeană se află la o răscruce de drumuri: fie transformarea suplimentară va reduce dependența de resursele rusești și va consolida frontul unit al sancțiunilor, fie menținerea excepțiilor și a compromisurilor politice va continua să ofere Moscovei spațiu de manevră și oportunitatea de a finanța războiul. Severitatea viitoarelor sancțiuni și aplicarea lor eficientă vor determina rezultatul acestei confruntări.
Foto: sursa
