Buletine românești retrase moldovenilor cu adrese fictive
Tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenie română, rămân fără cărțile de identitate românești la punctele de trecere a frontierei, după ce polițiștii constată că adresele înscrise în acte sunt fictive. În unele cazuri, autoritățile române au introdus chiar alerte în sistemele informatice naționale și europene, semnalând neregulile descoperite, conform sursei.
MAI explică faptul că fenomenul este urmarea unei vulnerabilități legislative care a persistat până în 2023, perioadă în care mii de persoane și-au putut declara domiciliul la aceeași adresă fără a locui efectiv acolo. În absența unor instrumente legale pentru verificarea situațiilor declarate, funcționarii erau obligați să accepte cererile pe propria răspundere, întrucât documentele beneficiau de prezumția de autenticitate. Autoritățile subliniază că dreptul de a-ți stabili domiciliul este garantat, iar verificările aprofundate nu erau permise decât în condiții excepționale.
Imagine: ilustrație, sursa






