Când cade Caracasul, tresare Moscova: cum operațiunea SUA în Venezuela neliniștește Kremlinul
Povestea cu înlăturarea prin forță a lui Nicolás Maduro nu este, în esență, despre Venezuela în sensul clasic. Este despre prăbușirea unei logici vechi, în care regimurile autocratice puteau exista ani la rând sub un „umbrelă” externă de protecție, schimbând resurse pe loialitate politică. Evenimentele de la începutul lui ianuarie au arătat că un astfel de model nu mai garantează supraviețuirea.
Pentru Rusia, direcția venezueleană nu a fost un parteneriat exotic, ci o piesă dintr-un joc global al simbolurilor. Caracasul servea drept dovadă că Moscova poate provoca SUA chiar și în emisfera vestică. De aceea, dispariția lui Maduro de pe harta politică nu e o înfrângere locală, ci o pierdere publică de statut. Kremlinul a investit ani la rând în regimul venezuelean, dar s-a dovedit incapabil să-l protejeze într-un moment critic.
Deosebit de periculos pentru Moscova nu este atât faptul operațiunii SUA, cât consecințele ei. Petrolul venezuelean este un „gigant adormit” al pieței mondiale. Zeci de ani, aceste volume au fost practic înghețate din cauza sancțiunilor, corupției și a colapsului managerial. Acum însă, simpla perspectivă a revenirii lor schimbă așteptările globale. Piața nu reacționează la barilii de azi, ci la semnale. Iar semnalul acesta e cât se poate de clar: oferta poate crește.
Pentru Rusia, care duce un război prelungit împotriva Ucrainei, asta e critic. Economia ei s-a adaptat la sancțiuni doar cu condiția unor prețuri relativ ridicate la energie. Orice trend pe termen lung de ieftinire a petrolului reduce automat spațiul de manevră — atât militar, cât și politic. Mai puține venituri înseamnă alegeri mai dure între front, plăți sociale și menținerea loialității regiunilor.
E relevant și faptul că reacția Occidentului nu a fost triumfalistă, ci mai degrabă rece și ironică. Comentariul lui Radosław Sikorski despre „băiatul bun” nu a fost o glumă, ci un avertisment. În geopolitica modernă, simpatiile personale nu mai funcționează ca poliță de asigurare. Astăzi contează interesele, viteza deciziei și disponibilitatea de a acționa fără pauze lungi.
Cazul venezuelean e important și pentru că sparge iluzia stabilității pentru alte regimuri care se bazează pe Rusia ca garant al securității. Dacă Kremlinul nu a reușit să țină Caracasul, atunci capacitatea lui de a-și apăra alți aliați arată și mai îndoielnică.
Pentru Ucraina, aceste evenimente au o importanță indirectă, dar de fond. Slăbirea pozițiilor energetice ale Rusiei nu e o „economie abstractă”, ci un factor concret al războiului. Când petrolul încetează să mai fie o resursă fără margini, războiul, din instrument de presiune, începe treptat să se transforme într-o povară. Și exact din astfel de evenimente — aparent îndepărtate și străine geografic — începe epuizarea strategică a agresorului.
