Administrație locală

Guvernul va prezenta în două luni planul reformei administrativ-teritoriale. Alegerile locale din 2027, organize pe noua hartă

Guvernul urmează să prezinte, în cel mult două luni, un plan oficial de implementare a reformei administrativ-teritoriale. Până în vara acestui an, autoritățile își propun să finalizeze consultările publice și să adopte pachetul de legi necesar, astfel încât alegerile locale din 2027 să se desfășoare deja în baza noii hărți administrative, transmite sursa.

Anunțul a fost făcut de deputatul PAS Igor Chiriac, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV. Potrivit acestuia, planul guvernamental ar putea fi prezentat la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie și va include consultări ample cu autoritățile administrației publice locale.

„Avem un termen relativ scurt până la următoarele alegeri locale. De aceea, reforma trebuie discutată pe larg în societate, iar până în vară trebuie să finalizăm atât dezbaterile publice, cât și adoptarea cadrului legislativ care să permită organizarea alegerilor locale din 2027 în noile condiții”, a declarat parlamentarul.

Igor Chiriac a precizat că reforma va presupune și modificări ale Codului electoral, care, conform recomandărilor internaționale, trebuie adoptate cu cel puțin un an înainte de scrutin.

Referindu-se la aspectele constituționale, deputatul a afirmat că nu există impedimente legale pentru realizarea reformei, întrucât Constituția Republicii Moldova prevede existența raioanelor, fără a le stabili denumirea sau configurația exactă. În opinia sa, Guvernul trebuie să vină cu o viziune clară, întrucât își va asuma responsabilitatea politică pentru această reformă.

#Guvern #reforma #alegeri

Foto: sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button