Politică

Alexandru Munteanu va reprezenta Republica Moldova la Forumul Economic Mondial de la Davos 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu va participa la cea de-a 56-a ediție a Forumului Economic Mondial, care va avea loc în perioada 19–23 ianuarie 2026, la Davos-Klosters. Din delegația oficială a Republicii Moldova va face parte și viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, anunță Guvernul, transmite sursa.

În marja evenimentului, șeful Executivului va avea întrevederi bilaterale cu lideri politici și reprezentanți ai unor companii internaționale cu potențial investițional. Discuțiile vor viza promovarea Republicii Moldova ca partener de încredere și destinație sigură pentru investiții și dezvoltarea afacerilor.

Totodată, miercuri, 21 ianuarie, începând cu ora 10:00 (ora Republicii Moldova), Alexandru Munteanu va participa în calitate de speaker la un panel dedicat cooperării internaționale, investițiilor și dezvoltării economice.

Republica Moldova este prezentă la Forumul Economic Mondial de la Davos din anul 2019. Prima participare a fost asigurată de ministrul Afacerilor Externe de atunci, Tudor Ulianovschi, care a discutat despre proiecte ONU, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și rolul agențiilor ONU în Republica Moldova.

În 2022, pentru prima dată, Moldova a fost reprezentată la Davos de un prim-ministru — Natalia Gavrilița, care a intervenit într-un panel privind gestionarea fluxurilor migraționale, vorbind despre criza refugiaților din Ucraina și sprijinul oferit de partenerii internaționali.

În 2023, la Forum a participat președinta Maia Sandu, care a abordat subiecte legate de războiul din Ucraina, securitatea regională și integrarea europeană a Republicii Moldova, solicitând sprijin pentru consolidarea capacităților de apărare ale țării.

În 2024, Republica Moldova a fost reprezentată de fostul premier Dorin Recean, care a purtat discuții cu instituții financiare internaționale și mediul de afaceri, iar în 2025 acesta a revenit la Davos, abordând riscurile atacurilor hibride, dezinformarea și ingerințele externe în procesele electorale.

#Munteanu #Davos #forum

Foto: sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button