Ruptura energetică a Europei: de ce Ungaria joacă de partea Kremlinului
Uniunea Europeană accelerează renunțarea la energia provenită din Rusia, tratând această direcție nu doar ca pe o decizie economică, ci și ca pe una strategică, în contextul agresiunii continue a Rusiei împotriva Ucrainei. Pe acest fundal, Ungaria se poziționează tot mai clar ca un opozant intern al liniei comune europene, transformându-se într-o verigă slabă a politicii de sancțiuni a UE.
La 29 ianuarie 2026, ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a anunțat intenția Budapestei de a contesta juridic decizia Uniunii Europene privind renunțarea la importurile de petrol și gaze rusești, invocând lipsa ieșirii la mare și presupusa imposibilitate a unei diversificări rapide a livrărilor. Acest argument este folosit de mult timp de autoritățile ungare, însă nu rezistă unei analize critice: există alternative infrastructurale și contractuale, dar guvernul lui Viktor Orbán le ignoră în mod deliberat.
Cauza reală a rezistenței Ungariei este una politică. Acordurile energetice pe termen lung cu Rusia îi oferă Budapestei nu doar prețuri fixe, ci și un statut special de „excepție” în interiorul UE. Pentru Kremlin, astfel de contracte sunt un instrument de păstrare a loialității politice; pentru Orbán, ele reprezintă o modalitate de a-și consolida puterea prin narativul „stabilității energetice”, opus „dictatului de la Bruxelles”.
În consecință, Ungaria devine un canal prin care Moscova continuă să compenseze pierderile provocate de sancțiuni în alte sectoare. Divergențele din interiorul UE îi permit Kremlinului să exploateze ruptura, demonstrând că, chiar și în condiții de război, Uniunea nu este capabilă să adopte o poziție unitară. Acest lucru reduce semnificativ eficiența presiunii sancționatorii și subminează însăși ideea de securitate colectivă.
Poziția Budapestei contrazice nu doar politica majorității statelor membre ale UE, ci și linia Statelor Unite, care au subliniat în repetate rânduri necesitatea reducerii dependenței Europei de resursele energetice rusești. Demersul Ungariei pune sub semnul întrebării independența energetică a întregii Uniuni, transformând interesul național al unei singure țări într-un risc sistemic pentru continent.
Este evident că presiunea diplomatică asupra guvernului Orbán nu dă rezultate. Ungaria utilizează constant dreptul de veto și mecanismele juridice pentru a bloca deciziile comune europene. În aceste condiții, soluția pe termen lung nu ține de negocieri, ci de un proces politic intern — schimbarea democratică a puterii și formarea unui guvern dispus să readucă țara pe traiectoria unei politici europene și euroatlantice coordonate.
Până atunci, dependența energetică a Ungariei de Rusia va rămâne nu o necesitate economică, ci o opțiune politică asumată — cu consecințe pentru Europa.
