Societate

Bacalaureatul 2026 va avea mai puțini itemi: Ministerul Educației anunță modificări pentru mai multă claritate și echitate

Începând cu sesiunea din iunie 2026, testele de bacalaureat din Republica Moldova vor conține mai puțini itemi, iar unele cerințe vor fi reformulate pentru a deveni mai aplicative și mai clare.

Modificările, anunțate de Ministerul Educației într-o conferință de presă, se aplică la mai multe discipline: limba și literatura română (de la 12 la 10 itemi pentru profil real, de la 15 la 12 pentru umanist), geografie (de la 15 la 14), limba rusă (de la 8 la 6 itemi la subiectul A), dar și la istorie, chimie și fizică. La chimie, cerințele vor fi mai aplicative, iar la fizică se vor introduce mai multe scheme grafice.

La limba străină, elevii vor trebui să scrie un text puțin mai lung, de 100–110 cuvinte, iar baremele vor fi adaptate în funcție de acest nou standard. De asemenea, evaluarea va fi realizată de profesori certificați ca „Evaluatori naționali”, selectați în urma unui exercițiu pilot desfășurat în noiembrie 2025, la care au participat circa 1.000 de cadre didactice.

Directorul ANCE, Lilia Ivanov, a explicat că ajustările s-au bazat pe analiza directă a testelor de către profesori, în cadrul unui exercițiu național de simulare. Sesiunea de bacalaureat 2026 va avea loc între 2 și 19 iunie.

#BAC_2026 #MEC #Moldova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button