Maia Sandu: Rusia este responsabilă pentru poluarea Nistrului după atacul asupra hidrocentralei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că Federația Rusă poartă responsabilitatea pentru poluarea fluviului Nistru, după atacul asupra hidrocentralei de la Novodnistrovsk din Ucraina. În acest context, autoritățile de la Chișinău au instituit stare de alertă ecologică pentru a gestiona situația, scrie sursa.
Șefa statului a menționat că scurgerea de produse petroliere în Nistru pune în pericol aprovizionarea cu apă a Republicii Moldova și a subliniat că instituțiile statului au intervenit pentru protejarea populației.
Un mesaj similar a fost transmis și de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a declarat că poluarea nu este rezultatul unui fenomen natural, ci o consecință directă a conflictului militar din regiune.
Autoritățile au restricționat temporar utilizarea apei din Nistru pentru localitățile situate între Rezina și Dubăsari. Decizia a fost luată în cadrul ședinței celulei de coordonare a crizelor, convocată de Centrul Național de Management al Crizelor.
Starea de alertă ecologică vizează mai multe raioane din țară, printre care Drochia, Soroca, Sîngerei, Florești, Șoldănești, Telenești, Rezina, Călărași, Orhei, Dubăsari, Criuleni, Anenii Noi și Tighina, dar și municipiile Bălți și Chișinău.
Începând cu 14 martie, alimentarea cu apă a fost suspendată temporar în localitatea Naslavcea și în unele raioane din nordul țării, după ce sursa de poluare a continuat să ajungă în Nistru.
Anterior, autoritățile au emis cod galben de alertă pentru locuitorii din zona Naslavcea, după ce analizele de laborator au indicat depășirea limitelor admise pentru calitatea apei.
Primele pete de produse petroliere au fost observate pe 10 martie, în amonte de localitatea Naslavcea. Potrivit unor informații, substanțele ar fi ajuns în râu în urma unui atac asupra hidrocentralei de la Novodnistrovsk.
În urma incidentului, pe 11 martie alimentarea cu apă potabilă a fost oprită temporar în municipiul Bălți. Echipele de intervenție au început instalarea de filtre și bariere speciale pentru a împiedica răspândirea poluării pe cursul râului.






