Societate

Bărbat de 84 de ani, condamnat la 20 de ani pentru abuz asupra unei minore

Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip închis, pentru infracțiuni de viol și acțiuni sexuale neconsimțite asupra unei minore, potrivit Procuratura Generală, transmite sursa.

Conform anchetei, faptele s-au desfășurat în perioada 2022–2023, când victima avea doar 12 ani. Bărbatul ar fi atras minora în locuința sa, oferindu-i bani, iar ulterior ar fi început să o abuzeze în mod repetat.

Potrivit procurorilor, inculpatul o amenința pe minoră cu violență fizică și cu divulgarea unor informații compromițătoare pentru a o determina să păstreze tăcerea. Copila își mințea părinții, spunând că merge la acesta pentru a face curățenie, în timp ce, în realitate, era supusă abuzurilor.

În fața instanței, bărbatul nu și-a recunoscut vina. Totuși, până la pronunțarea unei decizii definitive, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

 #Justiție #Abuz #Condamnare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button