Societate

Procuratura Generală știa despre locul aflării lui Ilan Șor

Procuratura Generală știa despre locul aflării deputatului fugar Ilan Șor înainte ca în spațiul public să apară imagini video cu el plimbându-se, însoțit de o gardă de corp, într-un mall din Netanya. Informația a fost confirmată pentru sursă de către purtătoarea de cuvânt a PG, Mariana Cherpec. 

Aceasta a precizat că, în prezent, PG așteaptă răspunsul autorităților israeliene la demersurile Republicii Moldova privind posibila extrădarea a lui Ilan Șor. 

„Procuratura deținea informații despre locul aflării lui Ilan Șor anterior apariției imaginilor video în spațiul public”, a declarat Mariana Cherpec. 

„Menționăm că, în prezent, statul Israel examinează cererea de extrădare a cetățeanului Șor în țară. Există o procedură legală care urmează a fi realizată cu respectarea tuturor tratatelor internaționale. 

Procuratura a întreprins deja toate acțiunile necesare în vederea extrădării persoanei vizat, iar la moment suntem în așteptarea parvenirii unei decizii de la autoritățile din Israel referitor la acest subiect”, a adăugat Cherpec.

Ilan Șor, condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, pentru escrocherie și spălare de bani și dat în căutare internațională, a fost surprins duminică, 9 ianuarie curent, plimbându-se printr-un mall din Israel. 

Deputatul fugar a fost filmat de un moldovean stabilit în Israel, iar imaginile au fost publicate în presă. 

La sfârșitul anului trecut, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat ridicarea imunității lui Șor. Prin urmare, acesta poate fi reținut, arestat, percheziționat și trimis în judecată pe nouă capete de acuzare, printre care – escrocherie, spălare de bani, crearea sau conducerea unei organizații criminale, fals în declarații, dar și delapidarea averii străine și abuz de serviciu.

Decizia a fost luată cu votul a 81 de deputați, după ce au fost aprobate cele nouă cereri prezentate de către procurorul general interimar, Dumitru Robu.

Decizia a fost luată după ce Procuratura Generală a solicitat joi, 16 decembrie, ridicarea imunității în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button