Grupul farmaceutic elveţian Novartis a semnat un acord de licenţă pentru Nilotinib, medicamentul împotriva leucemiei mieloide cronice. Despre acest lucru a anunţat organizaţia Medicines Patent Pool (MPP), joi, 20 octombrie, scrie Agerpres.
Este vorba despre primul acord de acest tip semnat vreodată pentru un medicament oncologic. Graţie acestui acord, companiile selectate din rândul producătorilor de medicamente generice vor putea să dezvolte, să producă şi să comercializeze versiuni generice ale acestui medicament în teritoriile acoperite de licență, transmite sursa.
Teritoriile acoperite de acest acord vizează în special şapte ţări cu venituri medii: Egipt, Guatemala, Indonezia, Maroc, Pakistan, Filipine şi Tunisia. Aici, brevetele pentru Nilotinib sunt aşteptate să sosească în curând sau sunt deja în curs de validare.
„Accesul la medicamente de calitate reprezintă o componentă crucială în riposta mondială împotriva acestui flagel care este cancerul”, a declarat Charles Gore, directorul executiv al MPP, în acelaşi comunicat.
El speră ca această aprobare să creeze un precedent, astfel încât și alte companii să producă un astfel de medicament.
Nilotinib este un medicament oral administrat de două ori pe zi care figurează pe Lista model a medicamentelor esenţiale alcătuită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru tratamentul leucemiei mieloide cronice (LMC) la adulţi şi la copiii de peste un an. OMS a salutat semnarea acestui prim acord de licenţă pentru un medicament oncologic.