Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova Oleg Vasnețov a fost convocat săptămâna trecută la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Asta după declarațiile purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova, informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă.
„Retorica agresivă este o retorică inacceptabilă după ultimele declarații ale purtătoarei de cuvânt a MAE rus. Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat săptămâna trecută la MAEIE, unde i-a fost înmânată o notă de protest pentru aceste ofense directe aduse președintei Republicii Moldova.”, a comunicat Daniel Vodă.
Amintim că săptămâna trecută purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, se arătase nemulțumită că „într-o țară, în care aproximativ 80 la sută dintre locuitori vorbesc într-o oarecare măsură limba rusă și peste 220 de mii de oameni au cetățenie rusă” s-a luat o asemenea decizie.
Este de menționat că noul Cod Electoral al Republicii Moldova prevede doar tipărirea materialelor electorale informative în limba rusă. Pe lângă asta, s-a luat în considerare ca moldovenii să voteze timp de două zile în caz de stare de urgență. Modificările au fost votate în Parlament, urmând să intre în vigoare, după promulgarea din partea președintei Maia Sandu și odată ce vor fi publicate în Monitorul Oficial.