Război în Ucraina

Război în Ucraina, ziua 427: Ucraina așteaptă armele promise de Occident. Două bombardiere strategice rusești au efectuat o misiune de patrulare în apele neutre ale mărilor Barenţ şi Norvegiei

UPDATE Ucraina şi-a accelerat pregătirile de contraofensivă, în timp ce aşteaptă sosirea mai multor arme occidentale, un element-cheie pentru succesul planurilor sale de expulzare a trupelor ruse, care au recurs la ajutorul Iranului pentru a-şi completa arsenalele diminuate, relatează marţi EFE, potrivit Agerpres. Comandamentul militar ucrainean se pregăteşte să lanseze o contraofensivă în luna mai, a relatat cotidianul american The New York Times (NYT), citând documente secrete ale Pentagonului care s-au scurs în presă, informează sursa.

UPDATE Două bombardiere strategice rusești de tip Tu-160 au efectuat o misiune de patrulare în apele neutre ale mărilor Barenţ şi Norvegiei, a anunțat, miercuri, ministerul rus al Apărării, notează Digi24.

UPDATE Analistul militar Radu Tudor arată faptul că Pentagonul a luat o decizie cu impact strategic și va muta misiunile de realimentare din Germania în Polonia. Această mișcare strategică vine să întărească flancul Estic al NATO, potrivit Știripesurse.

UPDATE O convorbire telefonică purtată de un soldat rus cu soția și interceptată de ucraineni dezvăluie moralul trupelor Moscovei în timpul distrugeriii coloanei de tancuri rusești de la Vuhledar din februarie. În acest apel, soldatul rus îi spune soției sale că „așa de mulți dintre băieții noștri au fost arși în interiorul tancurilor”, potrivit milbloggerului Dmitri de la War Translated, potrivit HotNews.

UPDATE Decizia președintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina a avut mai multe consecințe neintenționate – de la convingerea unor state ca Suedia și Finlanda să se alăture alianței NATO până la transformarea Rusiei într-un stat paria, scrie Politico. La această listă lungă se poate adăuga acum și distrugerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) aliniate Moscovei, care a fost cândva un instrument de influență foarte util Kremlinului, potrivit Digi24. „Unii dintre preoți sunt doar niște spioni în sutane și oamenii nu vor să îi mai tolereze”, a spus și Mikola Kniajițki, parlamentar din partea unui partid de opoziție, care susține interzicerea UOC. „Biserica este plină de preoți proruși și, cu toate că nu toți sunt agenți, ei sunt gata să asiste și să îndeplinească misiuni pentru Rusia”.

UPDATE Rusia, din cauza acțiunilor Statelor Unite, s-ar putea retrage din moratoriul privind desfășurarea de rachete cu rază medie și scurtă de acțiune, a relatat marți agenția de presă TASS, citând de un înalt diplomat rus, relatează Reuters.

UPDATE O investigație făcută de publicația online Viorstka arată că Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina la începutul lunii martie 2021, transmite Radio Europa Liberă.

UPDATE Ministrul de Externe Serghei Lavrov a declarat, în timpul unei conferințe de presă de la New York, că eforturile ONU de a ajunge la un acord privind transportul cerealelor ucrainene nu au dat niciun rezultat și acuză țările occidentale pentru crearea unui impas, relatează The Guardian, potrivit Digi24.

UPDATE Serviciul de informaţii al apărării ucrainene a lansat un videoclip care arată un atac cu dronă împotriva unui complex rusesc de supraveghere de pe malul de est al râului Nipro în Herson. Serviciul de informaţii a scris pe Telegram că staţie de supraveghere rusă de la hidrocentrala Kakhovka, la o distanţă de peste 6 kilometri, a fost distrusă. Videoclipul este datat din 24 aprilie, dar CNN nu poate confirma când a avut loc operaţiunea, potrivit Realitatea.

UPDATE Ucraina colaborează cu Biroul Federal de Investigații al SUA și cu companii americane pentru a colecta dovezi ale crimelor de război comise de ruși, cum ar fi informații de geolocalizare și de telefonie mobilă, relatează Reuters, citând oficiali de rang înalt, potrivit Libertatea.

UPDATE Ucrainenii obișnuiți nu înțeleg unde sunt munițiile promise de Occident, aviația și rachetele cu rază lungă de acțiune, transmite consilierul șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Mihailo Podoliak.

UPDATE Miniștrii sportului din Regatul Unit şi Franţa au cerut Comitetului Olimpic Internațional (CIO) să interzică accesul sportivilor finanțați de guvernele Rusiei şi Belarusului, considerate responsabile pentru crimele de război din Ucraina, potrivit Al Jazeera, notează Mediafax.

UPDATE Preşedintele azer, Ilham Aliyev, a declarat, în cadrul vizitei sale la Sofia, că Azerbaidjanul intenționează să dubleze livrarea de gaze naturale către Europa până în 2027, notează Rador

UPDATE O femeie din Rusia și-a denunțat fiica pentru că nu susținea „operațiunea specială” declanșată de Putin în Ucraina. Fata va fi anchetată de forțele de securitate de la Moscova, potrivit Adevărul.

UPDATE Avioane de vânătoare germane şi britanice au interceptat trei avioane de recunoaștere rusești în spațiul aerian internaţional de deasupra Mării Baltice, au anunțat miercuri Forțele aeriene germane.

UPDATE Pescarii de la Marea Neagră nu mai pot ieși pe mare pe timpul nopții din cauza exercițiilor militare unde au loc trageri cu rachete şi tunuri de coastă. Aceste activități fac imposibil pescuitul în aceste zone, notează Realitatea.

UPDATE Atacurile continue pe care forțele lui Vladimir Putin le lansează împotriva pozițiilor ucrainiene, rata extrem de mare cu care trupele guvernului de la Kiev consumă muniția, starea delicată a economiei Ucrainei (afectată grav de război) și faptul că sancțiunile internaționale nu au reușit să distrugă economia Federației Ruse sunt câteva dintre motivele pentru care Ucraina nu poate câștiga războiul împotriva Rusiei, susțin doi foști diplomați americani. Evaluarea brutală făcută de aceștia este similară cu aprecierile recente ale unor lideri politicieni și militari de la Washington, așa cum au reieșit din documentele scurse de la Pentagon și care nu înfățișează o imagine prea optimistă pentru forțele guvernului de la Kiev sau pentru așteptata ofensivă de primăvară a Ucrainei, potrivit Money.

UPDATE Ministrul român de externe Bogdan Aurescu spune, despre afirmațiile vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, referitoare la o „împărțire liniștită” a Ucrainei între vecinii ei, că „România sprijină pe deplin integritatea teritorială” a țării. „Fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune că România și alte țări vecine cu Ucraina «visează» să ia «bucăți» din teritoriul ei. Atât de penibil și de greșit! România sprijină pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei și eforturile sale de a câștiga abominabilul război de agresiune al Rusiei împotriva țării!”, a scris ministrul român de externe pe Twitter, potrivit Digi24.

UPDATE Trupele ruse încearcă să se deghizeze cu „pături izotermice” în încercarea de a evita detectarea de către forțele ucrainene din regiunea Donețk, scrie Ziare.com.

UPDATE Numărul de incidente dintre Forțele Aerospațiale Ruse și Forțele Aeriene ale SUA din Siria a crescut recent, ceea ce crește riscul de calcule greșite și pericolul unor coliziuni, a declarat într-un interviu pentru The Wall Street Journal publicat marți, șeful Comandamentului Central al Forțelor Aeriene ale SUA (CENTCOM), generalul locotenent Alexus Grinkevich. El a menționat că, în ultimele două luni, avioanele rusești în mod repetat au zburat periculos de aproape de luptătorii americani. Generalul a pus responsabilitatea pentru acest gen de lucruri asupra Rusiei. Potrivit lui Grinkevich, din martie, Forțele Aerospațiale Ruse au încălcat de 60 de ori din martie un acord, conform căruia aeronavele militare rusești și americane trebuie să păstreze o distanță de cel puțin trei mile marine. În schimb, potrivit acestuia, avioanele rusești s-au apropiat de la o distanță de aproximativ 150 de metri. În plus, potrivit generalului, avioanele rusești au survolat de mai multe ori trupele americane din sudul Siriei, din martie, scrie Adevărul.

UPDATE Organizatorii de la Wimbledon 2023 vor dona bani Ucrainei şi vor acoperi toate cheltuielile jucătorilor ucraineni de tenis. O liră din fiecare bilet vândut va fi investită pentru ajutorarea Ucrainei. Se așteaptă ca întregul turneu să ducă la strângerea a aproximativ 500 de mii de lire sterline. Jucătorii de tenis ucraineni vor fi compensați pentru cheltuielile lor pe durata turneului, potrivit Mediafax.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „peste 60 de muzee şi galerii din diferite regiuni ale ţării noastre au fost, de asemenea, distruse sau avariate de către ocupanți” de la începutul invaziei. Zelenski a mai spus că şi o biserică a fost distrusă în regiunea de sud a Hersonului. „Această biserică a devenit una dintre sutele de biserici şi case de rugăciune distruse de bombardamentele ruseşti”, a comunicat preşedintele, scrie Mediafax.

UPDATE Ucraina pregătește deja „măsuri prioritare” pentru când va fi eliberată Crimeea, a declarat marți, reprezentantul permanent al președintelui ucrainean în Crimeea, Tamila Tasheva, potrivit Antena3.

UPDATE Mark Galeotti, autor și expert britanic în securitatea Rusiei, a prezentat într-un interviu acordat publicației Business Insider, analiza sa legată de regimul lui Putin și modul în care acesta a reformat și modernizat armata roșie, un adevărat colos dotat cu arme nucleare, de când a preluat puterea la Moscova. Specialistul afirmă că Putin ”a petrecut 22 de ani construind o structură militară și apoi pur și simplu a distrus-o”, notează Ziare.com.

UPDATE Rusia îşi concentrează forţele militare pe ofensiva pentru ocuparea oraşului Bahmut, reducând atacurile asupra altor zone, afirmă un oficial militar ucrainean, citat de postul de televiziune CNN, informează Mediafax.

UPDATE Un fenomen ascuns care nu este legat de război și de turism a fost lovit cu forța unui cutremur de invazia lui Putin. O lume secretă desfășura acțiuni neobișnuite pe teritoriile Ucrainei și Rusiei, dar acum flagelul care se numește criminalitatea organizată și-a întrerupt traseele tradiționale care curgeau prin Odesa, notează Ziare.com.

UPDATE Declaraţiile făcute în Occident despre o posibilă începere a negocierilor între Federaţia Rusă şi Ucraina abia după contraofensiva Kievului sunt „schizofrenie”. Acest lucru a fost afirmat marţi de ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-o conferinţă de presă, în urma vizitei efectuate la New York în cadrul preşedinţiei Rusiei a Consiliului de Securitate al ONU, informează agenţia oficială de presă rusă TASS.

UPDATE Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, devenit un critic virulent al Occidentului după ce Rusia a pornit războiul în Ucraina, l-a ironizat marţi pe preşedintele american Joe Biden după ce acesta şi-a oficializat candidatura pentru un nou mandat prezidenţial la alegerile din 2024, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

UPDATE Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, susține că a avut o întâlnire cu șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, în care ar fi discutat „ce era mai urgent pe agendă”.

UPDATE Preţurile petrolului au scăzut marţi cu 2%, din cauza îngrijorărilor legate de perspectivele economice globale şi a dolarului puternic, care au depăşit efectul speranţelor de o cerere mai mare în China şi al aşteptărilor privind o scădere a stocurilor de ţiţei din SUA, transmite Reuters, citat de news.ro.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că interesul comun este de a opri Rusia, atât prin puterea armelor, dar şi prin noi sancţiuni şi prin eforturile pentru a asigura îndeplinirea justiţiei. „Fiecare manifestare a terorii ruseşti, fiecare zi de agresiune reprezintă un argument în plus că toate acestea trebuie să se sfârşească la Tribunal – într-un nou Nurnberg împotriva ruscismului, împotriva celor care distrug vieţi şi oameni, care folosesc rachete împotriva muzeelor şi bombe ghidate împotriva bisericilor. Rusia trebuie să piardă. Lumea nu poate avea niciun alt obiectiv”, susţine el, potrivit Ziare.com.

#razboi #Ucraina #Rusia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button