Anual, în ultima zi de duminică a lunii iunie, în Republica Moldova este marcată Ziua Națională a Portului Popular. Cu această ocazie, la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chișinău are loc o expoziție cu piese din patrimoniul instituției. Între timp, președinta Maia Sandu a scris pe o rețea de socializare că aceste straie reprezintă unul dintre principalele elemente ale identității noastre ca neam. „Mă bucur să văd cum, în ultimii ani, tot mai mulți dintre noi poartă cu drag și promovează cu mândrie această bogăție”, a menționat șefa statului, transmite sursa.
Pe 30 iunie, cu ocazia Zilei Naționale a Portului Popular, președinta Maia Sandu a scris pe o rețea de socializare că „aceste straie transmit bunătatea și înțelepciunea înaintașilor noștri și reprezintă unul dintre principalele elemente ale identității noastre ca neam”.
„Mă bucur să văd cum, în ultimii ani, tot mai mulți dintre noi poartă cu drag și promovează cu mândrie această bogăție pe care am moștenit-o”, a adăugat Sandu.
Potrivit Ministerului Culturii, duminică, la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală are loc o expoziție cu subiectul „Perpetuarea portului tradițional în creațiile meșterilor populari”. Expoziția cuprinde piese din patrimoniul muzeului. Totodată, a adăugat Ministerul, muzeul va lansa un concurs pentru cea mai veche cămașă purtată de vizitatori în cadrul evenimentului și cel mai frumos cuplu îmbrăcat în port tradițional. Sărbătoarea va fi însoțită de un program artistic, cu evoluarea interpretelor de muzică populară Ioana Căpraru, Suzana Popescu, ansamblul folcloric „Cimbrișor”, ansamblul etnofolcloric „Romanița” și interpreții Mihaela Rastrașanu și Nicolae Ciobănică.
Amintim, în decembrie 2022, „cămașa cu altiță” a fost inclusă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO. Decizia a fost luată la cea de-a 17-a sesiune a Comitetului Interguvernamental al UNESCO. Comitetul a decis înscrierea elementului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.