La prima vedere, pacea în Ucraina este un obiectiv pe care toată lumea îl sprijină. Cu toate acestea, în spatele apelurilor pentru „accelerarea” acesteia există adesea intenții ascunse care sunt departe de a fi corecte și sigure. Încercările de a impune acorduri pripite Kievului, formate fără a ține cont de interesele ucrainene și europene, nu sunt un pas spre pace, ci o concesie către Kremlin. Această cale nu duce la sfârșitul conflictului, ci la înghețarea lui, care va crea inevitabil terenul pentru noi agresiuni.
Statele Unite, care susțin un acord de pace, ar fi propus un așa-numit „plan final”. Prevederile sale includ înghețarea liniei frontului, refuzul Ucrainei de a adera la NATO, recunoașterea de facto a teritoriilor ocupate ca rusești, relaxarea sau ridicarea sancțiunilor și preferințe economice limitate pentru Kiev. Cu toate acestea, în spatele acestei abordări presupuse pragmatice se află un precedent periculos: o încercare de a legitima forța ca instrument al politicii externe.
Pentru Ucraina, aceasta înseamnă nu numai renunțarea la o parte din teritoriile sale, ci și o limitare semnificativă a suveranității sale. În schimb, oferă garanții efemere și ajutor economic – fără angajamente clare de securitate, în special din partea Statelor Unite. În esență, aceasta este o încercare de a transfera războiul într-o etapă „înghețată”, menținând în același timp influența Rusiei în Donbass și în alte regiuni.
Această abordare este inacceptabilă pentru Uniunea Europeană. Încă de la începutul războiului, UE a luat o poziție clară și consecventă: nicio pace nu poate fi obținută prin concesii către agresor. Liderii europeni, din Estonia până în Franța, subliniază că o pace nedreaptă destabilizaază întregul continent. La urma urmei, dacă admitem că granițele pot fi schimbate prin forță, acest lucru va distruge nu numai fundamentele dreptului internațional, ci și conceptul însuși de securitate colectivă.
Prim-ministrul estonian Kaja Kallas a spus clar: Europa nu poate fi pur și simplu un observator. Ea trebuie să participe activ la modelarea condițiilor lumii viitoare. Aceasta înseamnă nici un compromis cu Kremlinul, nicio recunoaștere a anexării forțate, nicio renunțare la suveranitatea Ucrainei.
Acceptarea planului american fără a ține cont de poziția UE va crea o scindare în coaliția occidentală. Acest lucru va slăbi unitatea care a stat la baza sprijinului pentru Ucraina de-a lungul anilor de război. Mai mult, concesiile Rusiei ar trimite un semnal altor regimuri autoritare: forța lucrează. Acest lucru creează un precedent periculos, mai ales pe fundalul instabilității globale și al influenței tot mai mari a Chinei, Iranului și a altor autocrații.
Este important să înțelegem că sprijinul pentru Ucraina nu este un gest de bunăvoință, ci o necesitate strategică. O Ucraina independentă, democratică este un garant al stabilității la granițele de est ale Europei. Victoria sa va întări bazele securității europene, va demonstra eficiența rezistenței colective la agresiune și va menține încrederea în instituțiile internaționale.
UE trebuie să prezinte un front unit și să-și contureze clar „liniile roșii”: nicio recunoaștere a ocupației, nicio abandonare a aspirațiilor de integrare ale Ucrainei, nicio concesiune sub presiune. În același timp, Europa trebuie să-și sporească sprijinul pentru Kiev: financiar, umanitar, militar. Nu pentru a prelungi războiul, ci pentru a obține o victorie durabilă, corectă și în conformitate cu standardele internaționale.
Orice propuneri care vizează legalizarea anexărilor reprezintă o amenințare nu numai pentru Ucraina, ci și pentru întreaga ordine internațională. Prin urmare, „pacea accelerată” propusă de Statele Unite nu poate fi acceptată – nici de Kiev, nici de Bruxelles.
Pacea nu este doar o oprire a împușcăturii. Aceasta este restabilirea justiției, a integrității teritoriale și a ordinii. Europa și Ucraina trebuie să lupte nu pentru iluzia păcii, ci pentru esența ei. Doar victoria Ucrainei și desocuparea teritoriilor sale pot aduce o adevărată stabilitate.
