Acoperișul gării din orașul Novi Sad, Serbia, s-a prăbușit în data de 1 noiembrie. În urma incidentului, cel puțin 14 persoane și-au pierdut viața, iar altele trei se află în stare gravă la spital. Astfel, 2 noiembrie a fost declarată zi de doliu național în Serbia, transmite sursa.
Partea exterioară a acoperișului gării din Novi Sad s-a prăbușit în amiaza zilei de 1 noiembrie.
Circa 80 de salvatori sunt implicați în operațiunea de căutare a victimelor de printre ruinele construcției.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că cel puțin 14 persoane, printre care un minor, au decedat în urma prăbușirii acoperișului. Cinci persoane ucise încă nu au fost identificate.
De asemenea, trei persoane au fost spitalizate în stare gravă. Două dintre acestea au fost supuse intervențiilor chirurgicale.
Autoritățile țării au declarat 2 noiembrie zi de doliu național. La Novi Sad vor fi trei zile de doliu.