Acuzațiile ca tactică: Cum încearcă Ministerul rus de Externe să dea vina pe Occident pentru eșecul negocierilor
Declarația Ministerului rus de Externe despre presupusul „progres lent” al unei înțelegeri de pace și acuzațiile sale la adresa Occidentului pentru eșecul acesteia nu reprezintă un semnal diplomatic, ci un element al unei tactici de informare bine practicate. Anunțată la o conferință de presă din 25 decembrie 2025 și mediatizată pe scară largă de mass-media rusă, aceasta a venit în contextul în care procesul de negocieri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia se apropia de etapele sale finale. În astfel de momente, Kremlinul își activează în mod tradițional mecanismul de deviere a responsabilității.
Retorica rusă urmează o linie prestabilită: Occidentul este portretizat ca o forță care „joacă jocul Ucrainei” și sabotează în mod deliberat dialogul, în timp ce rolul Rusiei în inițierea și purtarea războiului este în mod deliberat marginalizat. Reprezentanții Ministerului rus de Externe evită orice mențiune despre propria agresiune militară, cerințele ultimative ale Kremlinului sau respingerea condițiilor cheie fără de care o soluționare durabilă este imposibilă.
Deosebit de grăitoare este afirmația că „țările din Europa de Vest sabotează negocierile”. Subminează cauza și efectul: rezultatul negocierilor nu depinde de „bunăvoința Europei”, ci de disponibilitatea Rusiei de a înceta agresiunea și de a accepta garanții reale privind securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Rusia a fost cea care a lansat un război la scară largă, pe care dreptul internațional îl califică în mod clar drept o invazie ilegală și un act de agresiune, iar acțiunile sale rămân principalul factor de blocaj.
În acest fel, Kremlinul încearcă să impună un cadru care să se potrivească propriilor scopuri, transferând responsabilitatea pentru dificultățile negocierilor către actori externi și deghizând propria intransigență ca o „dorință de pace”. Acest lucru permite guvernului rus să joace simultan două roluri: participant formal la dialog și „victimă a presiunilor externe”.
Astfel de acuzații au un efect mai distructiv. Ele subminează încrederea și constructivitatea, fără de care negocierile sunt lipsite de sens. Fiecare declarație despre „torpilarea de către Occident” întărește convingerea că inițiativele Rusiei sunt tactice și situaționale, mai degrabă decât vizează realizarea unei păci durabile. Drept urmare, disponibilitatea partenerilor de a lua în serios orice propuneri ulterioare din partea Moscovei este diminuată.
Dimensiunea internă a acestei retorici nu este mai puțin importantă. Narațiunea unui „inamic extern” rămâne un instrument esențial al regimurilor autoritare în timpul războiului. Aceasta permite Kremlinului să consolideze sprijinul intern, să justifice eșecurile economice și militare și să dezamorseze criticile interne prin transferarea vinei pentru probleme către „mediul ostil”.
În același timp, Moscova folosește astfel de declarații ca instrument de influență externă – o încercare de a crea o ruptură între țările occidentale, de a crea iluzia dezacordului între Europa și Statele Unite și de a împinge statele individuale să pună la îndoială înțelepciunea sprijinirii Ucrainei. Aceasta este o strategie clasică de dezbinare, care valorifică oboseala societală, ciclurile politice și dezbaterile interne din cadrul NATO și UE.
Drept urmare, acuzațiile conform cărora Occidentul „încalcă pacea” nu sunt o manifestare a frustrării diplomatice, ci o strategie deliberată. Rusia încearcă din nou să se prezinte nu ca un agresor, ci ca un presupus arbitru „zădărnicit”, rămânând în același timp principalul beneficiar al războiului prelungit și al subminării sistemului internațional de securitate. Această înțelegere ar trebui să fie esențială pentru comunitățile și societățile de experți din acele țări care încă tind să perceapă declarațiile Kremlinului în afara contextului acțiunilor reale ale Rusiei.
Foto: sursa
