PoliticăSocietate

Air Moldova își sistează iar toate zborurile până pe 14 septembrie; Cum va rambursa banii călătorilor

Compania Air Moldova anunță că își sistează toate zborurile până la 14 septembrie, curent, transmite sursa.

Conducerea companiei a emis un comunicat în care informează călătorii care au cumpărat deja bilete că vor primi notificări pe adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking. Pasagerii care au procurat biletele online, pe site-ul companiei, vor primi rambursarea la solicitare, pe cardul cu care a fost achitat biletul. Pasagerii care au procurat biletele achitând prin intermediul agențiilor vor putea primi rambursarea în numerar, pe card, odată cu reluarea activității comerciale și operaționale a companiei. „Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare”, se mai spune în comunicatul operatorului.

Amintim că primele curse sistate de Air Moldova au fost anunțate din luna mai, iar de atunci, în mod constant, compania a prelungit termenul de anulare a tuturor zborurilor, în condițiile în care întreprinderea parcurge în prezent etapele unui proces de „restructurare”.

#Air_Moldova #sistare_zborurilor #rambursare_baniilor

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button