Buletinele de vot pentru secţiile electorale ilegale din regiunea transnistreană, pentru alegerea preşedintelui Federaţiei Ruse, ar fi fost tipărite în stânga Nistrului.
Declaraţia a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, care susţine că, cel mai probabil, autoproclamatele autorităţi vor să evite, în acest fel, trecerea buletinelor prin punctele de frontieră, transmite tvrmoldova.md.
Oleg Serebrian, vicepremier pentru Reintegrare: „Este ilegală și calea cum vor ajunge buletinele și organizarea alegerilor este ilegală și felul cum se vor duce din regiunea transnistreană de asemenea. Pentru că copiile legale nu au fost folosite. Cel mai probabil, aceste buletinele de vot au fost tipărite pe loc, pentru a se evita trecerile prin punctele de frontieră. Referitor la modalitatea cum vor ajunge în Rusia, este greu de spus. Frontierele Republicii Moldova sunt controlate, iar căi legale de ducere a acestor buletine de vot nu există”.
Poliția s-a autosesizat după declarațiile lui Oleg Serebrian, susţine șeful IGP, într-un interviu pentru TVR Moldova.
Viorel Cernăuțeanu, șef IGP: „Acest capitol că se sfidează anumite norme de drept şi de bază care stau ca principiu al unui stat de drept cumva periclitează şi aduc fisuri şi în aspectul de securitate a Republicii Moldova. Acest lucru nu va fi neglijat şi cu siguranţă va fi supus documentării”.
Şi fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, susţine că acțiunea în sine e o sfidare la adresa legislației Republicii Moldova.
Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru Reintegrare: „Nu contează până la urmă soarta acestor buletine de vot, pot fi scoase prin poştă diplomatică, pot rămâne acolo sau pot să nu fie tipărite. Pot fi fotografiate, scanate şi trimise la Moscova. Asta nu va afecta în niciun fel procentajul pe care îl va anunţa luni Comisia Electorală a Federaţiei Ruse. Ceea ce contează în cazul dat este sfidarea Republicii Moldova de către Federaţia Rusă. Este o sfidare şi, dacă vreţi, un gest de umilire a Republicii Moldova”.
Federaţia Rusă a anunțat că va deschide şase secţii de votare în regiunea transnistreană, pentru alegerile prezidenţiale din 17 martie. Mai mult decât atât, vor putea vota chiar şi cei cu paşapoarte expirate sau acte emise în perioada sovietică. Asta, în timp ce autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova au permis deschiderea unei singure secţii – la Ambasada Moscovei de la Chişinău. Ca răspuns la acţiunile Moscovei, ieri, ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat la Ministerul de Externe, unde i-a fost înaintată o notă de protest.