Alertă la graniță: Dronă cu explozibil descoperită în apropiere de Ștefan Vodă
O dronă a fost găsită în satul Tudora, raionul Ștefan Vodă, la mică distanță de frontiera cu Ucraina. Zona a fost imediat izolată, iar autoritățile au intervenit pentru a evalua riscurile și a securiza perimetrul, scrie sursa.
Potrivit Poliției de Frontieră, alerta a fost declanșată în jurul orei 09:55, după ce localnicii au anunțat prezența unui obiect suspect la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră.
La fața locului au fost trimise echipe specializate în gestionarea obiectelor explozive, care au început procedurile de verificare și intervenție.
Autoritățile au confirmat că drona este activă și este echipată cu un dispozitiv explozibil, ceea ce a impus măsuri sporite de securitate.
Pentru eliminarea pericolului, specialiștii urmează să efectueze o detonare controlată direct la locul descoperirii.
În prezent, experții analizează nivelul de risc și întreprind acțiuni pentru neutralizarea încărcăturii și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să evite apropierea de obiecte suspecte și să informeze imediat autoritățile în astfel de situații.
Anterior, în aceeași zi, o dronă de tip Shahed ar fi fost observată în apropierea frontierei, în zona Olnănești, la doar câteva sute de metri de graniță.







