Politică

Anatol Șalaru: Limba română trebuie să devină obligatorie în R. Moldova

Limba română trebuie să devină limbă obligatorie în R. Moldova, inclusiv pentru toate minoritățile și mai ales în instituțiile statului, ca să nu mai confundăm comportamentul imperial al unor etnii de la noi ca fiind toleranță de dragul democrației.

De această părere este fostul ministrul al Apărării Anatol Șalaru care a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook că limba română a fost catalizatorul Mișcării de Eliberare Națională și, totodată, singurul element identitar pe care rușii nu ni l-au putut lua în totalitate nici cu forța, nici cu deportările în Siberia, nici cu KGB-ul lor, transmite sursa.

„Din acest motiv, au ales să o stâlcească și să creeze pe spatele ei un popor moldovenesc diferit de cel român. Am fi mai fericiți fără ei, pentru că de zeci de ani o parte a acestor minorități rusofone sunt o stavilă socială în evoluția acestui teritoriu. Cât privește vorbirea limbii române, sunt necesare niște politici care să vizeze măsuri de la predarea de cursuri de limba română celor care vor să învețe până la existența documentelor oficiale doar în limba română sau stimularea financiară a cadrelor profesorale de limbă română ce activează în mediul populat cu etnii non-vorbitoare de română” a scris Anatol Șalaru. 

Știri.md amintește că astăzi, 31 august, în ultima zi de vară, R. Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române. În acest an se împlinesc 34 de ani de când, pe teritoriul fostei RSSM, Sovietul Suprem al fostei republici sovietice a votat instituirea limbii române ca limbă de stat și revenirea la grafia latină. 

Cu această ocazie, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a venit cu un mesaj de felicitare. „Sărbătorim astăzi unul dintre cele mai de preț daruri moștenite de la înaintași, frumoasa noastră Limbă Română! La Mulți Ani cu ocazia Zilei Limbii Române, o zi în care ne aducem aminte și sărbătorim bogăția și profunzimea acestei limbi minunate”, a afirmat Popescu. 

Președintele Republicii Moldova, de asemenea, a ținut un discurs în cadrul Marii Dictări Naționale. După spusele Maiei Sandu, limba română este cea care trebuie să ne unească. 

După ea, un discurs a ținut și Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării. Potrivit oficialului, cu toții ne-am născut în limba română și trăim cu ea zi de zi.

#Șalaru #limbaromână #lege

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button