Republica Moldova nu a discutat niciodată cu Ucraina despre o potențială soluționare militară, cu ajutorul militarilor ucraineni, a diferendului transnistrean. Precizarea a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, într-un interviu pentru BBC, care a fost publicat pe 21 februarie.
Mihai Popșoi a comentat informațiile vehiculate în presa ucraineană conform cărora Chișinăul discută cu Kievul posibilitatea soluționării diferendului transnistreană pe cale militară, cu soldați ucraineni.
„Vă pot declara oficial că astfel de discuții nu au avut loc niciodată. Cel puțin în viitorul apropiat, poziția noastră este clar orientată spre o soluționare pașnică. Tatăl meu este veteran al conflictului din 1992. Pentru multe familii din R. Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului, acesta este un subiect extrem de sensibil, iar rănile acelui conflict nu s-au vindecat încă. Prin urmare, orice fel de discuții privind o soluționare militară sau prin forță nu au avut loc niciodată. Acestea sunt doar zvonuri nefondate. Poziția oficială a R. Moldova a fost întotdeauna aceea – iar prietenii noștri de la Kiev ne susțin în această privință și au o atitudine înțelegătoare și respectuoasă – că nu poate fi vorba sub nicio formă despre o soluție prin forță”, a declarat diplomatul.
Ministrul de Externe a declarat că, în soluționarea diferendului transnistrean, țara noastră nu se poate baza pe nimeni alticineva decât ea însăși. „Soluționarea problemelor Republicii Moldova este în totalitate responsabilitatea cetățenilor și, în primul rând, a sistemului politic al țării”, a precizat el.
Întrebat dacă conflictul teritorial ar putea fi discutată în cadrul unor negocieri privind invazia rusă Ucraina, la care să participe SUA, Rusia și Europa, Mihail Popșoi a menționat: „Teoretic, desigur, acest lucru este posibil. Dar în prezent încercăm să nu complicăm situația și așa dificilă odată cu începerea negocierilor de pace în Ucraina”.