Noile autorități siriene au reziliat acordul privind gestionarea portului maritim Tartus, încheiat cu rusul Stroytransgaz, scrie Kommersant.
Acordul, încheiat în 2019 pentru o perioadă de 49 de ani, și-a încetat valabilitatea, a declarat pentru Al-Watan, într-un interviu, Riad Judi, directorul departamentului vamal al provinciei Tartus.
„Acordul privind investițiile în portul Tartus cu o companie rusă a fost anulat. Toate veniturile din activitățile portului vor fi folosite în interesul statului sirian”, a spus Judy în publicație.
Fostul ministru sirian al Transporturilor Ali Hamud, amintește Kommersant, a declarat că acordul cu compania rusă prevedea gestionarea portului și investiții în modernizarea acestuia de peste 500 de milioane de dolari.
Una dintre bazele militare ruse din Siria se află în Tartus – o bază logistică pentru Marina Rusă.