Captură de droguri la Anenii Noi: peste 40 kg de marijuana descoperite la o fermă
O cantitate de peste 40 de kilograme de marijuana, estimată la aproximativ 14 milioane de lei, a fost confiscată de oamenii legii în raionul Anenii Noi. Drogurile au fost găsite pe teritoriul unei ferme de bovine din apropierea satului Delecău, scrie sursa.
Potrivit poliției, un bărbat de 45 de ani este suspectat că ar fi cultivat și depozitat substanțele narcotice chiar în cadrul fermei unde creștea animale.
Substanțele interzise au fost descoperite în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, la fermă și în automobilul acestuia.
Întreaga cantitate de droguri a fost ridicată de către polițiști și scoasă din circuitul ilegal.
Bărbatul a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 7 și 15 ani.







