Partidele finanțate de grupul criminal Ilan Șor ar putea fi scoase, din nou, din cursa electorală pentru alegerile din această toamnă.
De această părere este deputatul PAS, Andrian Cheptonar, care a declarat, în cadrul emisiunii „Dialog Deschis”, că se așteaptă ca organele de drept să acumuleze probatoriul necesar și să obțină această decizie în instanțele de judecată, transmite sursa.
La alegerile locale din anul trecut, candidații Partidului „Șansă”, formațiune afiliată cu oligarhul fugar Ilan Șor, au fost scoși din cursa electorală printr-o decizie a CSE. Având în vedere că perioada situației excepționale s-a încheiat în R. Moldova la sfârșit de 2023, Cheptonar consideră că de asemenea măsuri se vor ocupa organele de drept.
„În următoarele luni, organele de drept ar trebui să fie cele care vor documenta, și ele cu siguranță sunt documentate aceste acțiuni, directorul SIS a vorbit în cunoștință de cauză, a expus lucruri dovedite de informații concrete obținute de SIS. Așa că mă aștept ca, în următoarele luni, organele de drept să acumuleze suficient probatoriu, ca, în preajma alegerilor prezidențiale, să poată să vină în fața instanțelor de judecată cu probatoriu suficient ca deciziile respective să fie luate de instanțele de judecată, având în vedere că CSE nu mai este activă. Deci, mă aștepta ca organele de drept să fie mai active și să acumuleze tot materialul probatoriu calitativ”, a declarat Cheptonar.
Potrivit deputatului PAS, este greu să lupți cu instrumente legale împotriva caracatiței lui Ilan Șor în R. Moldova, având în vedere că grupul său criminal este condus de serviciile ruse.
„Această grupare Șor este condusă de FSB. Atunci când infractorul este condus de ofițeri de inteligență ai altui stat, care învață în academii, în structurile lor, cum să saboteze, cum să se implice în interesele altui stat, atunci calitatea lucrului inteligent împotriva R. Moldova este mai bună dacă acest criminal Șor ar face-o de unul singur. Nu va fi un an ușor, o să avem foarte multe provocări, vor fi elemente despre care nici nu bănuim în acest moment”, a declarat Cheptonar.
Referindu-se la situația din autonomia găgăuză, controlată de Rusia prin intermediul aceluiași grup Șor, deputatul PAS consideră că tendințele sunt volatile, însă este greu să modelăm anumite scenarii, întrucât ”trebuie să te pui cu mintea nebunului”.
„Este greu să modelăm anumite scenarii când vine vorba despre acțiunile ulterioare ale Rusiei în autonomia găgăuză, pentru că ei nu respectă regulile și legile internaționale. Și ofițerii care modelează aceste scenarii trebuie să fie și ei foarte creativi, pentru că trebuie să te pui în mintea nebunului. Ce pot să spun este că regiunea găgăuză niciodată, fără o influență a guvernului rus, nu ar întreprinde acțiuni secesioniste”, a declarat Cheptonar.