China a încetat să vândă drone Ucrainei și țărilor europene, dar a continuat să le vândă Rusiei, relatează Bloomberg, citând declarații ale președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky către jurnalişti și sursele sale.
„Chinezul Mavic este deschis rușilor, dar închis pentru ucraineni. Există linii de producție pe teritoriul Rusiei unde sunt reprezentanți chinezi”, a spus Zelensky.
Potrivit unui oficial european care a vorbit cu Bloomberg, remarca lui Zelensky este în concordanță cu propriile evaluări ale UE. El spune că China pare să fi redus, de asemenea, livrările unor componente de drone către cumpărătorii occidentali (cum ar fi magneții utilizați la motoarele de drone), în timp ce a sporit livrările către Rusia.
Beijingul neagă că a furnizat arme ambelor părți și spune că controlează exporturile de bunuri cu dublă utilizare care ar putea fi folosite în scopuri militare. „Poziția Chinei față de Ucraina a fost consecventă și clară: ne angajăm să punem capăt războiului și să promovăm discuțiile de pace”, a declarat Ministerul chinez de Externe într-o declarație pentru Bloomberg.