EconomieSocietate

Contoare inteligente care permit să plătiți tarife diferențiate. Unde le găsiți și cum le puteți instala

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a explicat cum unii consumatori pot beneficia de tarife mai mici la lumină în intervalul orar 23:00-7:00 și, respectiv, de unde pot fi procurate contoarele cu facturare pe intervale orare. Potrivit instituției, dacă consumatorul casnic solicită instalarea unui astfel de contor atunci acesta suportă cheltuielile de procurare, întreținere și înlocuire a echipamentului. Menționăm că introducerea prețurilor diferențiate presupune tarife mai mici pe timp de noapte, 3,31 lei pentru un kWh în cazul Premier Energy, și mai mari pe timp de zi – 4,32. Potrivit ultimei decizii ANRE, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy care nu au instalate contoare cu facturare pe intervale orare vor achita 4,10 lei/kWh pentru energia electrică, transmite sursa

În seara zilei de 5 ianuarie, ANRE a venit cu detalii în cazul deciziei de introducere a prețurilor diferențiate, în funcție de orele de consum, pentru energia electrică.

Potrivit Agenției, s-a decis aprobarea acestei decizii urmare a modificării portofoliilor de contracte ale furnizorilor serviciului universal, care prevăd prețuri diferențiate în funcție de orele de consum: „Energia electrică procurată de furnizori în orele nopții este mai ieftină, respectiv prin decizia ANRE s-a oferit și consumatorilor finali posibilitatea de a beneficia de reduceri de preț la energia electrică în orele nocturne”.

Facturarea contoarelor pe intervale orare

ANRE a adăugat că pentru a beneficia de prețuri diferențiate, pe ore de consum, nu este neapărat instalarea unor contoare inteligente scumpe, cu citire de la distanță.

„Majoritatea contoarelor electronice moderne sunt înzestrate cu funcții de înregistrare a energiei electrice pe intervale orare. Citirea acestor contoare se face similar ca și în cazul contoarelor obișnuite, doar că cititorul obține de pe contor nu doar cifra sumară a consumului lunar, ci și cantitatea de energie consumată în fiecare din intervalele orare stabilite de ANRE. Respectiv, totalul lunar de energie consumat se va separa în 2 părți: energia consumată în orele 7:00 – 23:00 (energia mai scumpă), și cea consumată în intervalul 23:00 – 7:00 (energia ieftină)”, a explicat Agenția.

Potrivit instituției, contoarele de energie electrică instalate la prosumatori (consumatorii care dispun de centrale electrice), indiferent de operatorul de rețea la care sunt racordați prosumatorii, dispun de posibilitatea înregistrării energiei electrice pe intervale orare: „Mai mult, marea majoritate a contoarelor electronice instalate la consumatorii noncasnici, la fel sunt capabile să înregistreze energia consumată pe intervale orare”.

ANRE a recomandat consumatorilor noncasnici, care optează pentru aplicarea prețurilor diferențiate, să concretizeze dacă contorul pe care îl utilizează în prezent are posibilitatea de înregistrare a energiei pe intervale orare: „Dacă echipamentul este dotat cu funcționalitățile descrise, la solicitarea consumatorului, specialiștii operatorului de sistem vor efectua programarea contorului pentru a putea fi aplicate prețurile diferențiate”.

În ce privește consumatorii casnici, a adăugat Agenția, dacă consumatorul solicită instalarea unui contor care permite înregistrarea orară a energiei electrice consumate, consumatorul respectiv suportă cheltuielile de procurare, întreținere și înlocuire a echipamentului de măsurare respectiv.

Potrivit ANRE, operatorii de sistem ţin evidenţa energiei electrice utilizând doar echipamente de măsurare verificate metrologic, ale căror tipuri sunt incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi plasat pe pagina web oficială a Institutului Naţional de Metrologie.

Agenția a mai declarat că, înainte de a aplica pentru furnizarea energiei electrice la prețuri pe intervale de consum, este recomandat ca fiecare consumator să-și facă o analiză a consumului actual, considerând consumurile de energie care ar putea fi transferate potențial în orele de noapte: „Beneficiile vor veni doar odată cu modificarea comportamentului de consum”.

Unde pot fi procurate contoarele cu facturare pe intervale orare

Potrivit instituției, contoarele cu facturare pe intervale orare pot fi procurate atât la operatorii de sistem, cât și la alți comercianți de echipamente electrotehnice de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Contoarele trebuie să fie verificate metrologic și incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare. La procurarea contorului, cereți vânzătorului să vă confirme că contorul respectiv are posibilitatea de înregistrare a energiei electrice pentru cel puțin două intervale orare sau studiați cu atenție specificațiile tehnice ale contorului înainte de a face achiziția. La fel, este necesar să precizați dacă există posibilitatea de reprogramare a contorului pentru alte intervale orare decât cele definite de uzina producătoare. În orice caz, cea mai bună soluție este să consultați în prealabil operatorul de sistem privind tipurile de contoare recomandate. (…) Operatorul de sistem este obligat să informeze solicitantul, potențial utilizator de sistem, despre parametrii și caracteristicile tehnice ale echipamentelor de măsurare ce urmează a fi instalate, precum și despre tipurile echipamentelor de măsurare, legalizate pe teritoriul Republicii Moldova”, a comunicat Agenția.

Care este procedura de instalare

ANRE a declarat că orice modificare legată de echipamentul de măsurare a consumatorului final se va executa doar după adresarea unei cereri operatorului de sistem la care este racordată instalația de utilizare a consumatorului.

În cazul consumatorilor noncasnici, a menționat Agenția, se va concretiza în primul rând dacă contorul existent are posibilitatea înregistrării consumului pe intervale orare: „Dacă da-atunci desigilarea, programarea contorului și sigilarea se vor efectua de specialiștii operatorului de sistem, consumatorul final urmând să suporte costurile legate de executarea lucrărilor respective. Dacă contorul existent al consumatorului noncasnic nu permite înregistrarea orară, consumatorul respectiv va suporta cheltuielile pentru procurarea, programarea, desigilarea, instalarea și sigilarea contorului nou”.

În cazul consumatorilor casnici este la fel necesară depunerea unei cereri în adresa operatorului de sistem, pentru desigilarea contorului vechi: „Instalarea contorului nou se va realiza de către un electrician autorizat, după care operatorul va sigila contorul nou instalat”.

Ce urmează după procedura de instalare 

După instalarea contorului, a comunicat Agenția, consumatorul urmează să solicite, prin cerere, furnizorului său de energie electrică, modificarea corespunzătoare a contractului de furnizare a energiei electrice.

„Modificarea contractului se va efectua de către furnizor în termenele și condițiile stabilite de Regulamentul privind furnizarea energiei electrice, aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 169/2019 din 31.05.2019. Precizăm că, potrivit pct. 61 din Regulamentul menționat, se interzice furnizorului să solicite careva plăţi pentru încheierea, modificarea sau rezoluţiunea contractului de furnizare a energiei electrice”, a conchis Agenția.

#ANRE #controale #electricitate #economie

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button