Politică

Cooperare mai strânsă între autoritățile țării și Parchetul European? Maia Sandu și Dorin Recean au vorbit cu Laura Codruța Kovesi

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, care se află într-o vizită la Chișinău, a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean. Discuțiile au vizat subiectul contracarării corupției din Republica Moldova, fiind abordată inclusiv posibilitatea unei cooperări mai strânse între autoritățile naționale și Parchetul European, transmite sursa

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Laura Codruța Kovesi la Președinție. Potrivit unui comunicat publicat de instituția prezidențială, cele două oficiale au discutat despre importanța combaterii corupției și necesitatea unui sistem de justiție independent și puternic. Șefa statului a subliniat că în procesul de aderare la Uniunea Europeană, colaborarea strânsă dintre instituțiile de drept din Moldova și Parchetul European este esențială.

Moldova este hotărâtă să reformeze justiția și să alinieze legislația națională la standardele europene. Vom duce acest proces până la capăt, oricâte obstacole s-ar pune, pentru a ne asigura că în Moldova legea e lege pentru toți”, a afirmat Maia Sandu, potrivit comunicatului.

Procurorul-șef al Parchetului European a fost și la Guvern, unde a avut o conversație cu prim-ministrul Recean.

Premierul a menționat, într-o publicație pe pagina sa de Facebook, că a vorbit cu Laura Codruța Kovesi despre noi posibilități de cooperate între autoritățile țării noastre și Parchetul European.

Corupția este o amenințare la adresa securității naționale și este esențial să răspundem prompt și coordonat. Schimbul de bune practici în investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor financiare și a corupției, precum și organizarea de instruiri pentru procurorii noștri sunt doar câteva din aspectele pe care vom intensifica cooperarea noastră. Eforturile noastre de reformă în justiție vor continua, pentru a asigura un viitor mai sigur pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a adăugat șeful Guvernului de la Chișinău.

Precizăm că șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, efectuează o deplasare de lucru la Chișinău în data de 2 septembrie. Pe lângă întrevederile cu conducerea de vârf a țării, Kovesi a susținut o prelegere la Universitatea de Stat din Moldova, apoi a făcut declarații pentru presă. Înaltul oficial urmează să se întâlnească și cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

#Kovesi #Chișinău #deplasare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button