Întâlnirea istorică a președinților Azerbaidjanului și Armeniei din 10 iulie 2025, care a avut loc la Abu Dhabi, a reprezentat o cotitură de hotar în politica regională. Discuțiile de cinci ore dintre Ilham Aliyev și Nikol Pashinyan, fără participarea Rusiei sau a țărilor occidentale, au conturat în sfârșit un nou format al relațiilor dintre Baku și Erevan. Aceste evenimente au confirmat ceea ce fusese de mult timp evident: coridorul de transport Zangezur părăsește sfera intereselor și controlului rusesc.
Până de curând, Moscova conta pe rolul principalului mediator în deblocarea comunicațiilor dintre Azerbaidjan și Nahichevan prin teritoriul armean. În configurația ideală pentru Kremlin, FSB-ul rus trebuia să controleze această rută, primind nu numai beneficii economice, ci și strategice. Cu toate acestea, schimbările geopolitice recente au distrus acest calcul.
Retragerea forțelor de menținere a păcii ruse din Karabah și incapacitatea de a asigura siguranța populației armene au dat o lovitură serioasă încrederii în Moscova. Armenia, anterior strâns asociată cu CSTO, a început să caute activ noi formate de cooperare în afara alianțelor rusești, demonstrând interes pentru Organizația de Cooperare de la Shanghai și aprofundând contactele cu Beijingul. În același timp, grănicerii ruși și-au încheiat serviciul la frontierele armeano-turce și armeano-iraniene, iar Erevanul s-a concentrat pe consolidarea propriului serviciu de frontieră, care a devenit și un simbol al eliminării dependenței externe.
Azerbaidjanul, la rândul său, nu a mai avut nevoie de intermediari și a început să coordoneze proiecte regionale în principal cu Turcia. Deschiderea coridorului sub forma unui acord bilateral cu Armenia, fără participarea Rusiei, a devenit o continuare logică a cursului spre independență. Mai mult, ideea implicării unei companii internaționale de logistică, inclusiv una americană, în gestionarea rutei exclude practic posibilitatea revenirii influenței rusești. Într-o astfel de configurație, Moscova devine nu doar superfluă – devine indezirabilă.
În acest context, deschiderea unei noi rute de transport între Marea Caspică și Marea Marmara sau între Golful Persic și Marea Neagră este de o importanță deosebită. Aceasta formează o nouă centură de stabilitate și interacțiune economică în Caucazul de Sud, în care Turcia, Azerbaidjanul, Armenia, Georgia și chiar Iranul, dar nu și Rusia, joacă un rol cheie. Geografia comerțului și a rutelor comerciale se schimbă, iar Moscova nu are nici influența politică, nici resursele economice pentru a-și menține poziția.
Rusia este înăbușită nu doar de concurenții săi tradiționali, ci și de foștii săi aliați. Chiar și Iranul, cu care Moscova menține oficial relații de parteneriat, se opune controlului ipotetic al Kremlinului asupra Zangezur, temându-se de pierderea accesului la teritoriul armean și de întărirea dependenței Teheranului de Rusia în regiune.
Astfel, coridorul Zangezur devine un simbol al sfârșitului dominației rusești în Caucazul de Sud. A încetat să mai fie o pârghie de influență și s-a transformat într-un test decisiv pentru reorientarea regională. Kremlinul nu mai este perceput ca un arbitru sau garant – acum Baku și Erevan își determină singure viitorul regiunii lor, fără medierea și presiunea Moscovei.
Nu este vorba doar de o problemă tehnică de logistică – este o transformare geopolitică în care Rusia s-a aflat pe margine. Și în această nouă ordine nu mai există loc pentru Kremlin.
Foto: sursa
