Într-un interviu acordat canalului de televiziune Primul în Moldova, în data de 8 februarie a anului curent, Igor Dodon afirma necesitatea purtării negocierilor cu Federația Rusă pentru a rezolva actuala criză a gazului, criză cu care se confruntă guvernul Gavriliță din luna septembrie a anului trecut. De asemenea, acesta menționează necesitatea creării comisiei interguvernamentale care ar contribui la semnarea unui nou contract sau schimbarea condițiilor contractului actual și oferă drept exemple de bună practică Serbia sau Ungaria, țări care anul acesta și-au reînnoit contractele cu gigantul Gazprom. Această declarație nu este singulară în discursul fostului președinte, acesta și-a exprimat de nenumărate ori convingerea că unica soluție de rezolvare a crizei energetice este reabilitarea relațiilor dintre Moldova și Federația Rusă.
Mai mult decât atât, fostul președinte consideră că una dintre cele mai „actuale probleme cu care se confruntă Republica Moldova și alte țări din spațiul post-sovietic: (este) imixtiunea din exterior și apărarea suveranității” sau „instituirea unei administrații externe directe”, referindu-se la Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, uitând, pe alocuri, că nu Statele Unite sau UE au trupe în Transnistria și că nu Statele Unite sau UE amenință, în mijlocul iernii, cu sistarea livrării gazului natural pentru neplata gazului care încă nu a fost consumat măcar.
Ca să facem o paranteză, într-o altă afirmație a ex-președintelui, acesta declara, în data de 1 octombrie 2021, că începând cu acea dată Moldova va achiziționa gaze la prețul de piața spot și că dacă Maia Sandu s-ar fi înțeles cu Vladimir Putin, așa cum a făcut el în 2019, Moldova ar fi „primit gaze în trimestrul IV al anului 2021 la preț de cel mult 250 de dolari.” Totuși, conjunctura pieței de tip spot este inclusă în contractul de achiziție a gazelor, ce-i drept doar pentru trimestrul II și III al anului 2021, în data de 29 ianuarie a anului trecut, pe timpul guvernului Ciocoi. Altfel spus, Moldova achiziționa gaze la prețul de piață spot încă din aprilie și trebuia să plătească în felul acesta până în septembrie. Lucru care a presupus o creștere a prețului de achiziție de la 122 dolari pentru mia de metri cubi în primul trimestru, la 255 dolari și, respectiv, 442 de dolari în trimestrul II și III. Este adevărat că în trimestrul IV al anului precedent formula de achiziție trebuia să revină la corelarea acesteia la piața motorinei și păcurii. Lucru care nu s-a întâmplat. Motivul pentru care acest lucru nu s-a întâmplat poate fi pus pe ineficiența guvernării actuale, dar, vorbind strict din punct de vedere financiar, putem observa cât de avantajoasă este o astfel de formulă pentru Gazprom și cât de greu ar putea renunța la ea, în contextul creșterii explosive a prețurilor la gazele naturale pe bursă și în contextul dependenței Moldovei de gazul rusesc.
Revenind la necesitatea dialogului cu Rusia, amintim că în octombrie, luna negocierii prelungirii contractului, guvernul Gavrilița a avut trei runde de negocieri cu partea rusă. Apoi, nici guvernarea actuală nu neagă necesitatea semnării unui nou contract adaptat la realitățile actuale. Ședința comisiei interguvernamentale moldo-ruse, de asemenea, va avea loc în luna martie a acestui an.
Modalitățile sau mizele de purtare a dialogului, propus de opoziție, dacă e să ne luăm după exemplele Ungariei și a Serbiei, sunt altele însă față de cele ale guvernării actuale. Ambele state sunt favorabile regimului de la Kremlin. Ungaria și Serbia au semnat contracte de lungă durată, dar nici Ungaria și nici Serbia nu au prețurile cele mai mici la gazele naturale. Țările cu cel mai mic preț la gazul natural în Europa sunt Ucraina, Georgia și Turcia. Ucraina nu mai importă gaz natural din Rusia din 2015, este independentă din punct de vedere energetic de Rusia. Principalul furnizor al Georgiei este Azerbaidjanul. Turcia, deși importă masiv din Rusia, în 2020, a început diversificarea importului de gaz orientându-se atât către Azerbaidjan, cât și către importul de gaz lichefiat. Astfel, aprofundarea relației de dependență a Moldovei față de gazul rusesc nu poate fi decât o soluție doar temporară și populistă, nu și una de termen lung. Diversificarea surselor de aprovizionare și obținerea independenței energetice, poate fi, pe de altă parte, soluția pe termen lung.
Atât Ungaria, cât și Serbia sunt exemple de țări susținătoare a regimului de la Kremlin, orientarea guvernului actual însă este una pro-europeană. Foarte mult se discută în spațiul public moldovenesc despre sondajul realizat de IDIS „Viitorul” în care se arată că dacă s-ar organiza alegeri parlamentare în Republica Moldova pentru BCSRM ar vota 25,2 %, pentru PAS – 22,7 % și pentru Partidul Șor ar vota 8,1%, căderea în sondaje fiind corelată direct cu incompetența actualei guvernări sau, mai rău, cu meritele opoziției. Se trece cu vederea în schimb că același sondaj arată că dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, atunci 50,6% din respondenți ar vota pentru și doar 30,7% ar vota contra. Dacă ar trebui să se voteze aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică 41,5% ar vota pentru și 37,2% ar vota contra. În plus, între UE și Uniunea Economică Eurasiatică 46,2% ar vota pentru UE și 31,9% ar vota pentru cea de-a doua. Astfel, orientarea către politici pro-europene pare să fie încă în preferințele moldovenilor și dacă guvernarea de la Chișinău ar ține cont de aceste preferințe, ar trebui să continue politicile europene, nu să se întoarcă către est.
Retorica relației speciale dintre Moldova și Rusia, purtată de opoziție, nu este decât simptomul „iubirii toxice” dintre acestea, care stârnește atât nostalgii, cât și frici și cu ajutorul căreia avem la îndemână un instrument util în a acuza decidenții politici de la Chișinău pentru toate relele care s-au abătut în ultima vreme peste noi. Această perioadă de criză energetică, economică, medicală opoziția nu ezită să o transforme iar și în criză politică.
Ecaterina Artiomov
