Război în Ucraina

Decizia pe care au luat-o militarii ruși când au intrat într-un câmp de mine

Noi imagini apărute pe rețelele sociale arată cum o mașină blindată a armatei ruse este aruncată în aer de explozia unei mine antitanc, în momentul în care trece printre alte două blindate deja distruse.

Dintr-o înregistrare video, realizată cel mai probabil de o dronă de supraveghere, se poate observa cum echipajul unui vehicul rusesc de luptă BMP-1 a încercat să treacă fix printre două alte blindate deja distruse și abandonate la marginea unui drum din apropiere de Iakovlivka, regiunea Donețk, transmite sursa.

Vehiculul declanșează însă o mină antitanc. După câteva secunde, în jur de 10 militari ruși sunt văzuți ieșind din mașina avariată.

Aproximativ 80.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, a declarat luni numărul trei al Pentagonului, Colin Kahl, subliniind că obiectivele anunţate de preşedintele rus, Vladimir Putin, nu au fost încă atinse.

„Ruşii au pierdut probabil 70.000 sau 80.000 de soldaţi în mai puţin de şase luni”, a declarat presei Colin Kahl, secretar adjunct pentru afaceri politice în Departamentul american al Apărării, precizând că cifra include morţi şi răniţi. De asemenea, rușii au pierdut între „3.000 și 4.000” de vehicule blindate şi ar putea duce lipsă de rachete ghidate de precizie, în special rachete aer-sol şi mare-sol.

#militarii_ruși #câmp_de_mine #mină_antitanc

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button