Politică

Declarația lui Nicolae Ciucă la Summitul de la Praga: ,,Viitorul R. Moldova, Ucrainei și Georgiei în structurile europene este unica soluție pentru libertate și democrație și bunăstare”

„Viitorul R. Moldova, Ucrainei și Georgiei în structurile europene este unica soluție pentru libertate și democrație și bunăstare”. Declarația aparține președintele Senatului de la București, Nicolae Ciucă, care a reprezentat marți România la cel de-al doilea summit parlamentar al Platformei Internaționale „Crimeea”, organizat la Praga, notează sursa.

În cadrul evenimentului a fost adoptată o declarație comună de susținere a Ucrainei și de sprijinire a țării în lupta pentru eliberarea întregului său teritoriu de sub ocupația rusă. 

„Larga prezență internațională și pozițiile oficiale exprimate la acest summit sunt un indicator al continuității unității lumii libere în fața agresiunii Moscovei”, a menționat Ciucă.

În alocuțiunea sa, președintele Senatului de la București a subliniat importanța întăririi prezenței NATO pe Flancul Estic și creșterea importanței regiunii Mării Negre în strategiile marilor puteri. 

„Am arătat rolul esențial pe care România îl are ca pilon de securitate în această zonă, fiind una dintre țările care sprijină Ucraina pe multiple planuri. Încă din prima zi a invaziei ruse, țara noastră a susținut integritatea teritorială a Ucrainei, a facilitat exporturile de cereale și a găzduit refugiații dislocați de tăvălugul războiului”, a menționat Ciucă.

Totodată, oficialul român a precizat că România va continua să susțină „viitorul Ucrainei în structurile europene și euro-atlantice, acesta fiind – pentru țara vecină, dar și pentru Republica Moldova și Georgia – unica soluție pe termen lung pentru libertate, democrație și bunăstare”.

Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la cel de-al doilea Summit parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea.

Președintele Parlamentului a menționat că Republica Moldova este ținta unui atac hibrid constant din partea Rusiei și luptă cu amenințările și provocările de destabilizare a țării. 

„Rusia nu va renunța de bunăvoie la acțiunile ostile la adresa Republicii Moldova, fiindcă vrea să-şi păstreze statutul de metropolă, iar Moldova să rămână o colonie subdezvoltată şi ostilă Occidentului. Dar noi ne opunem și rezistăm în fața acestor amenințări, combătând propaganda, dezinformarea și tentativele de a destabiliza țara dinăuntru”, a menționat Igor Grosu.

Potrivit Președintelui Legislativului, un factor crucial pentru securitatea Republicii Moldova și securitatea din regiune este ca Ucraina să fie o țară independentă și membră a marii familii europene. 

Reuniunea a avut loc la Praga, fiind organizată de către Ucraina și Republica Cehă.

#Praga #summit #platformă_internațională

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button