Rada Supremă de la Kiev a aprobat, în timpul ședinței din 5 septembrie, demisia ministrului Afacerilor Externe, Dmytro Kuleba. Anunțul a fost făcut de deputatul ucrainean Yaroslav Jeleznyak pe canalul său de Telegram.
Deputatul Yaroslav Jeleznyak a comunicat că 240 de membri ai Radei Supreme au votat în favoarea demisiei lui Dmytro Kuleba. Alți 45 de deputați s-au abținut, 44 nu au votat, iar unul a votat împotrivă.
Precizăm că Dmytro Kuleba a înaintat Radei Supreme cererea de eliberare din funcție în data de 4 septembrie. Demisia lui Kuleba face parte dintr-o remaniere mai largă a Cabinetului de miniștri de la Kiev: în ultimele zile, au mai demisionat ministrul Industriilor Strategice,Alexandr Kamîșin, ministrul Justiției, Denis Malyuska, ministrul Reintegrării Teritoriilor Ocupate Temporar, Irina Vereșciuk, ministrul Protecției Mediului și Resurselor Naturale, Ruslan Streleț, și viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Olga Stefanișina.
Publicația „Суспільного” scrie că președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a participat, în seara de 4 septembrie, la o reuniune a partidului „Slujitorul Poporului”, în cadrul căreia a comentat demisia lui Dmytro Kuleba. Potrivit unui interlocutor al publicației, care a fost prezent la reuniune, liderul de la Kiev ar fi spus că Kuleba „nu are suficientă energie pentru promovarea furnizării de arme” în contextul invaziei ruse.
Dmytro Kuleba însuși nu a comentat motivele demisiei sale.
El a ocupat funcția de ministrul de Externe al Ucrainei din anul 2020. A condus diplomația ucraineană pe parcursul invazie ruse pe scară largă asupra Ucrainei, care a început pe 24 februarie 2022.