Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a adresat un apel către cetățenii care dețin și cetățenia română aflați în Republica Moldova, îndemnându-i să participe activ la alegerile prezidențiale din România, care se desfășoară sâmbătă și duminică, între orele 07:00 și 21:00.
„Vreau să invit toți cetățenii români din Republica Moldova să meargă neapărat să-și exercite dreptul de vot. România este un partener foarte important pentru Republica Moldova. România întotdeauna ne-a ajutat și a intervenit în cele mai dificile momente. Cred că avem obligația cetățenească să participăm la aceste alegeri. Am spus același lucru și atunci când trebuia să mergem la vot pentru europarlamentare. Trebuie să fim cetățeni responsabili și să mergem la vot”, a declarat Dorin Recean.
În contextul scrutinului, Inspectoratul General al Poliției din Republica Moldova a anunțat că a mobilizat polițiști pentru a asigura ordinea publică și paza secțiilor de votare.