Echinocțiul de toamnă din 2023 a avut loc astăzi, 23 septembrie, la ora 09:50, și a marcst momentul când soarele a traversat ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică.
Echinocțiul de toamnă marchează începutul toamnei astronomice. Ulterior, ziua se va micșora în emisfera nordică, iar noaptea va crește, urmând ca durata de întuneric să ajungă la maximum la solstițiul de iarnă, la finalul lunii decembrie, transmite sursa.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeași dată, pentru că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian, echinocțiul de toamnă s-a produs la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.
Ce este echinocțiul
Echinocțiul reprezintă fenomenul în care ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ. Cuvântul „echinocțiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” și „nox”, „noctis” – „noapte”.
Există două astfel de fenomene: echinocțiul de primăvară și echinocțiul de toamnă. Echinocțiul de primăvară este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 20 martie – acest moment reprezintă echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică. Acest punct de intersecție a eclipticii, proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului, cu ecuatorul ceresc se numește punctul vernal.
Începând de la aceasta dată, durata zilei, față de cea a nopții, va fi în continuă creștere, iar cea a nopții, față de cea a zilei, în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară. Echinocțiul de primăvara va avea loc și în următorii ani pe 20 martie, dar la ore diferite.
Al doilea echinocțiu al anului este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică. Punctul de intersecție din acest moment al eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul autumnal.
Treptat, ziua se va micșora în emisfera nordică, iar noaptea va crește, urmând ca durata de întuneric să ajungă la maximum la solstițiul de iarnă. Echinocțiul de toamnă va avea loc în 2024 și 2025 pe 22 septembrie, apoi în 2026 și 2027 pe 23 septembrie, urmând să revină pe 22 septembrie în 2028.