Doi frați din municipiul Bălți, în vârstă de 39 și 48 de ani, au fost prinși administrând o mini-fabrică de țigări în propria locuință. În urma perchezițiilor efectuate de către procurorii PCCOCS, autoritățile au ridicat obiecte și materiale folosite în producerea țigaretelor în valoare totală de aproximativ 500.000 de lei, transmite sursa.
Cei doi frați, care au studii superioare în drept și economie, și-au amenajat acasă un adevărat atelier de producție clandestină. La domiciliul acestora, poliția a confiscat șapte saci de tutun, peste 300 de litri de alcool, substanțe vegetale suspecte, un aparat pentru fabricarea țigărilor și peste 300.000 de tuburi goale de carton. În urma acestor descoperiri, a fost demarată o anchetă penală pentru a clarifica toate circumstanțele și implicațiile acestui caz.