Dacă Gazprom va sista livrările de gaz pentru Republica Moldova, nu se va întâmpla din cauza auditului, ci din cauza formulei de calcul care se schimbă de la 1 octombrie și în conformitate cu care urmează să achităm un preț mai mic. O spune vicepremierul Andrei Spînu după ce a avut o discuție telefonică cu Alexei Miller. Șeful Gazprom a refuzat să prelungească termenul de efectuare a auditului datoriilor Moldovagaz după 1 octombrie, însă n-a menționat clar dacă Republica Moldova va mai primi gaz după această dată, transmite sursa.
Andrei Spînu spune că Republica Moldova își onorează obligațiunile față de Gazprom, achitând atât factura la zi, cât și avansul pentru jumătate din luna viitoare. În același timp, țara nu reușește să-și onoreze angajamentul ce vizează auditul datoriilor Moldovagaz, din motive obiective. Din cauza războiului din Ucraina, o perioadă îndelungată de timp, companiile străine evitau Republica Moldova.
„Până acum au fost discutate două aspecte importante pentru Gazprom. Să achităm gazul la timp. Și asta am făcut. Al doilea element ține de auditul datoriilor. Am informat Gazpromul că a fost semnat contractul pentru realizarea auditului. N-am spus niciodată că nu vrem să facem auditul. Da, a durat, dar a durat din motive obiective, ținând cont de situația regională. Cred că ținând cont de faptul că avem un contract pe 5 ani, 6 luni nu fac diferența.
Din discuțiile cu Miller nu am înțeles dacă vor deconecta Republica Moldova de la gaz sau vor continua livrările după data de 1 octombrie. Eu i-am spus, faptul că solicită ca auditul să se facă până la 1 octombrie nu este realist. Când a spus că nu dorește să extindă termenul mai mult de 1 octombrie, percepția mea a fost că, dacă vom fi deconectați, se va întâmpla nu din cauza auditului, dar din simplu motiv că se schimbă formula și Moldova trebuie să primească gaz la un preț mult mai avantajos ”, a mai spus Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la Moldova 1.
Gazprom a limitat sau a sistat complet livrările de gaz către state mult mai bogate decât Republica Moldova, de aceea Guvernul trebuie să fie pregătit pentru cele mai sumbre scenarii, precizează vicepremierul. Republica Moldova deja își face stocuri de gaze naturale în România și este în căutare de fonduri pentru a procura gaz la preț de piață, în caz de necesitate.
„Chiar dacă noi facem tot posibilul ca să menținem contractul cu Gazprom, vedem că în multe țări din UE exact asta s-a întâmplat, Polonia, Lituania, Bulgaria. Primul lucru pe care-l facem este să creștem volumele de gaz depozitat. Avem 35 de milioane de metri cubi deja în stoc. Am contractat un credit de 300 de milioane de euro de la BERD ca să putem crește stocurile”, a mai spus ministrul.
Acum o lună, Republica Moldova a contractat o companie din Norvegia și una din Marea Britanie pentru a face auditul datoriilor Moldovagaz. Potrivit contractului, rezultatele auditului ar urma să fie gata până la 30 ianuarie 2023. Pentru serviciile prestate, Republica Moldova achită celor două companii de audit 15,7 milioane de lei.