Guvernul Republicii Moldova va menține programul de compensații la energie pentru gospodăriile vulnerabile și în acest sezon rece, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Înregistrarea pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md va începe în luna noiembrie, astfel încât toți consumatorii să poată solicita ajutor pentru plata facturilor, transmite sursa.
„Suntem în ultima etapă de pregătire a detaliilor tehnice. Îndată ce acestea vor fi clarificate, voi comunica exact modul de implementare a programului. În luna noiembrie, cetățenii se vor putea înregistra în platformă. Așa cum am făcut în ultimii patru ani, vom fi alături de cetățeni și fiecare va beneficia de compensații în funcție de nivelul de vulnerabilitate energetică”, a declarat Alexei Buzu pe 8 octombrie.
Programul de compensații a fost inițiat în 2022, ca urmare a crizei energetice declanșate de războiul din Ucraina, care a dus la creșteri semnificative ale prețurilor la gaze și energie electrică. În sezonul 2024–2025, peste 720 de mii de familii au beneficiat de „ajutor la contor”, iar Guvernul a alocat anul trecut 2,69 miliarde de lei pentru acest program.
Grație sprijinului Uniunii Europene, toate gospodăriile beneficiază de compensarea diferenței între tariful real și prețul reglementat de 1,84 lei/kWh pentru energia electrică, iar companiile primesc 50% din majorarea tarifelor, în baza cererilor depuse.
#Guvernul #compensații #electricitate
Foto: sursa