Politică

IGP a solicitat arestarea de urgență al lui Ilan Șor, însă Moscova a refuzat colaborarea

Inspectoratul General de Poliție din Moldova confirmă că, în prezent, Ilan Șor se află la Moscova și solicită „întreprinderea în regim de urgență a acțiunilor ce se impun în privința căutatului Ilan Șor, cu scopul localizării și arestării acestuia, în conformitate cu prevederile Constituției INTERPOL”, transmite sursa.

Potrivit informației oficiale disponibile în ultima perioadă, prezentată de IGP, începând cu luna noiembrie 2023, Ilan Șor circulă și are diverse întrevederi cu oficiali din alte state, în special din Federația Rusă.

„La data de 06.11.2023, Ilan Șor a părăsit teritoriul Statului Israel, pe cale aeriană, identificându-se cu pașaportul eliberat de autoritățile israeliene pe numele SHOR Ilan. Confirmarea acestui fapt s-a solicitat imediat din partea BNC INTERPOL Ierusalim, fiind interpelate inclusiv celelalte 194 state-membre ale INTERPOL pentru furnizarea oricăror informații disponibile despre subiect. Omologii din Israel au confirmat ieșirea din țară a lui Sor Ilan, iar ulterior au comunicat că acesta a intrat pe teritoriul Statului Israel la data de 09.11.2023, prin Aeroportul Internațional Ben Gurion din Tel Aviv”, precizează IGP.

Ulterior, la data de 26.11.2023, Ilan Șor a părăsit din nou teritoriul Israelului, fapt confirmat de către autoritățile statului respectiv. La data de 06.12.2023, o altă alarmă generată indică faptul că Ilan Șor a fost verificat de către autoritățile din Israel, acestea fiind interpelate în aceeași zi, au confirmat că sus-numitul a părăsit teritoriul Israelului, la 06.12.2023, ora 13:40.

„Prin mesajul subsecvent recepționat din partea BNC INTERPOL Ierusalim, s-a comunicat că ȘOR Ilan a părăsit teritoriul Statului Israel la data de 07.01.2024, către Emiratele Arabe Unite. Imediat s-a solicitat informație din partea BNC INTERPOL Abu Dhabi, dar și asistență din partea Secretariatului General al INTERPOL, însă, de către autoritățile din EAU nu a fost confirmată intrarea subiectului pe teritoriul țării respective”, susține IGP.

La data de 18 ianuarie, informația operativă survenită între timp indica precum că Șor ar deține cetățenie rusă și ar fi călătorit din EAU spre Federația Rusă. În acest sens a fost expediat un demers către BNC INTERPOL Moscova, iar drept răspuns Poliția a fost informată că Șor nu este cetățean rus și că ultima dată a fost înregistrat cu ieșire din Federația Rusă la data de 27.12.2014.

„La data de 01.02.2024, în urma generării unei alte alarme în sistemul INTERPOL, s-a stabilit că ȘOR Ilan a fost verificat pe sensul de ieșire de pe teritoriul Statului Israel, urgent fiind interpelate autoritățile israeliene pentru a ne comunica detalii. BNC INTERPOL Ierusalim a confirmat că persoana vizată a părăsit Israelul nefiind înregistrat cu intrări din data respectivă, alte detalii despre zbor și destinație nefiind comunicate. Potrivit unei postări publicate la data de 07.02.2024, pe pagina lui Ilan ȘOR, relevăm că acesta se află în Federația Rusă, unde a avut o întâlnire la Moscova”, precizează IGP.

#interpol#Ilan_Șor#arestare#Moscova

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button