În Armata Naţională se desfășoară procesul de încorporare în serviciul militar în termen. Potrivit şefului Centrului Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale, colonel Octavian Druţă, în perioada 25-28 iulie vor fi încorporați peste 830 de recruţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, transmite sursa.
Recruţii au trecut expertiza medico-militară, efectuată de către comisiile de specialitate de pe lângă organele administrativ-militare teritoriale, pentru stabilirea aptitudinii tinerilor pentru serviciul obligatoriu.
El a specificat că după repartizarea în unitățile militare, aceştia vor urma un curs de instruire iniţială la poligoane cu durata de patru săptămâni, după care vor depune jurământul de credinţă Patriei.
De menționat că, în perioada 19-20 iulie curent, peste 800 de soldați care au executat serviciul militar în termen timp de 12 luni au fost trecuți în rezervă.
Serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni.