Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, spune că Moldova a mai făcut un pas mare pentru a-și asigura securitatea energetică. Potrivit oficialului, Guvernul a aprobat reglementările necesare pentru buna funcționare a transportului de gaze în regim backhaul. Se menționează că odată cu aceasta va fi micșorat tariful pentru serviciul de transport și reduse costurile pentru cetățeni, transmite sursa.
„Backhaul este tranzacția cu gaze naturale, care implică nominalizarea și alocarea livrărilor de gaze naturale în direcția opusă fluxului fizic principal de gaze naturale, care are loc în anumite puncte de intrare sau ieșire unidirecționale. Serviciul dat este aplicat în toate țările europene la punctele de interconectare”, comunică Spînu, pe 12 ianuarie.
El mai spune că odată cu aprobarea reglementărilor necesare se va crea noi posibilități de transport de gaze spre țara noastră, dar și spre Ucraina, inclusiv prin conducta trans-balcanică.
Secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan, susține că în situația actuală când fluxurile de gaze naturale, prin sistemul național de transport al gazelor, nu mai sunt unidirecționale, dar în ambele direcții, atât dinspre Est spre Vest, cât și dinspre Vest spre Est, serviciul de transport al gazelor în regim backhaul reprezintă soluția tehnică pentru asigurarea continuității livrărilor de gaze către consumatori.
„Oferirea de către operatorii de transport al gazelor naturale a serviciului backhaul crește atractivitatea utilizării sistemului național de transport pentru traderii și furnizorii europeni care intenționează să efectueze stocuri de gaze în Ucraina”, a menționat Borosan.
El a adăugat că majorarea volumului de gaze naturale tranzitat prin sistemul național de transport înseamnă micșorarea tarifului pentru serviciul de transport și reducerea costurilor pentru cetățeni.
Ministrul adjunct al Energiei din Ucraina Mikola Kolisnik a spus că acest lucru va permite, inclusiv clienților ucraineni de servicii, să transporte gaze de origine non-rusă prin gazoductul Transbalcanic și să-l facă fezabil din punct de vedere economic.
„Decizia colegilor noștri moldoveni este extrem de importantă pentru securitatea energetică regională și diversificarea posibilelor rute de import de gaze atât pe piața internă, cât și pe piețele europene de gaze”, a comunicat oficialul ucrainean.