Societate

Ion Ceban dă în judecată Guvernul și Parlamentul: Primarul se plânge că autoritățile centrale lasă municipalitatea fără bani

Primarul Capitalei a inițiat procedura de atacare în judecată a Guvernului și Parlamentului. Anunțul a fost făcut de către Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook, unde a publicat și demersurile, transmite sursa.

Potrivit documentului, Ion Ceban se plânge că autoritățile centrale lasă municipalitatea fără bani și solicită ca în regim de urgență să fie alocate suplimentar încă 210,8 milioane de lei din bugetul de stat pentru primărie, pentru anul 2024.

De asemenea, primăria municipiului Chișinău acuză că, pentru anul 2024, Guvernul a redus alocațiile pentru domeniul educației cu 356 de milioane de lei. Potrivit autorităților municipale, anual, Chișinăul contribuie la alocarea surselor financiare din bugetul public național cu 23 de miliarde de lei, iar înapoi primește doar 2,8 miliarde de lei și prin acest lucru Guvernul creează intenționat o presiune pe bugetul municipiului Chișinău.

Chișinăul mai acuză autoritățile centrale că au refuzat alocarea/rambursarea cheltuielilor suportate de administrația publică locală a municipiului Chișinău pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, a crizei refugiaților, a crizei energetice, inclusiv pentru exercitarea atribuțiilor delegate suplimentar de achitare a sporului salarial lunar în sumă de 1.300 de lei către angajații din sectorul bugetar, fără alocarea mijloacelor bănești în acest sens atât în anul 2023, cât și pentru anul 2024, precum și refuzul de a ajusta tariful pentru servicii de alimentare cu apă.

Anterior, Ion Ceban a publicat pe pagina sa de Facebook circulara Ministerului Finanțelor despre aprobarea Legii bugetului de stat pentru anul 2024, cu pretenția că a fost trimisă la sfârșitul ultimei zile lucrătoare din 2023. În acea circulară ar fi fost incluși alți parametri bugetari decât cei care se conțineau în prima circulară a Ministerului Finanțelor, în baza cărora a fost elaborat inițial proiectul bugetului municipal Chișinău. 

Pe 3 ianuarie, Ministerul Finanțelor a venit cu o reacție, menționând că de fapt bugetul municipal Chișinău pentru 2024 s-a majorat, față de cel din 2023.

„Conform Legii bugetului de stat pentru anul 2024, volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul municipal Chișinău constituie 3.859,1 mii lei, iar volumul transferurilor aprobat în Legea bugetului de stat pentru anul 2023 este de 3.777,1 mii lei, înregistrându-se o majorare de 81,5 milioane de lei față de anul trecut”, a precizat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al premierului Dorin Recean, pentru TV8.

Între timp, reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău au emis o declarație în care se menționa că „Ion Ceban vrea să închidă grupele cu program prelungit din clasele primare, sub așa-zisa „optimizare”, dar de fapt nu vrea alocarea a 60 de milioane de lei și încearcă să lichideze aceste grupe”. 

Într-o reacție pe pagina sa de Facebook, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, l-a ironizat pe Ion Ceban și i-a replicat că „bugetul municipiului nu e chiar ca bugetul partidului. Aici nu poți face cu donații false de proveniență neclară”, făcând trimitere la investigația realizată de către colegii de la Cutia Neagră Plus.

De asemenea, deputatul PAS, Radu Marian, într-un comentariu pe dimensiunea politică, i-a sugerat lui Ion Ceban să „înceteze electorala și să se apuce de primărie”. „Ivan Ceban, cu 7 miliarde venituri anuale, cere bani de la guvern. Ar trebui să-i fie rușine”, a scris parlamentarul pe canalul său de Telegram.

#Ion_Ceban#municipalitate#buget

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button