Întreaga conducere a Ministerului ucrainean de Interne: ministrul, prim-viceministrul și secretarul de stat, a murit în urma prăbușirii elicopterului în Brovarî. Ministrul ucrainean de Externe Dmitri Kuleba a anunțat că bilanțul a crescut la 17 morți, printre care doi copii.
Totodată, 22 de răniți se află la spital, inclusiv 10 copii. Informația a fost prezentată de șeful Poliției Naționale din Ucraina, Igor Klimenko, transmite sursa.
Elicopterul s-a prăbușit în dimineața zilei de miercuri, 18 ianuarie, în perimetrul unei grădinițe din orașul Brovary, regiunea Kiev, iar la fața locului a izbucnit un incendiu, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției din regiunea Kiev, potrivit RBC Ucraina.
La rândul său, biroul președintelui a declarat că un aparat de zbor a căzut asupra obiectului de infrastructură socială, notează stiripesurse.ro.
„Aflăm informații despre victime și despre circumstanțe. Serviciul de stat pentru situații de urgență și toate serviciile sunt deja la fața locului”, a scris adjunctul șefului biroului președintelui, Kirilo Timoșenko.







