EconomieRăzboi în Ucraina

Kievul: Rusia foloseşte Georgia pentru a ocoli sancţiunile occidentale

Companiile şi persoanele din Rusia recurg la entităţi din Georgia pentru a ocoli sancţiunile occidentale, a afirmat miercuri un grup de parlamentari ucraineni, care a îndemnat Statele Unite să ia măsuri în privinţa acestor acuzaţii, transmite Reuters.

Aflat la Washington, negociatorul-şef ucrainean, David Arahamia, a declarat că delegaţia parlamentară urmează să aibă întâlniri la Congresul SUA, Departamentul de Stat şi Trezorerie pentru a creşte gradul de conştientizare a acestei problemei, printre alte subiecte care vor fi abordate, transmite sursa.

“Ei (ruşii) folosesc foarte mult acum… băncile georgiene, sistemul financiar georgian, companiile georgiene şi aşa mai departe”, a spus el reporterilor la un eveniment organizat de German Marshall Fund.

“Dacă eşti un rus sancţionat, intri pe Internet, deschizi o companie georgiană, deschizi de la distanţă contul bancar şi începi procesarea”, a mai spus David Arahamia, făcând presiuni ca Washingtonul să ia măsuri, fără a oferit însă mai multe detalii sau exemple concrete.

Ambasada Rusiei la Washington nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii, în timp ce ambasada Georgiei a refuzat să comenteze imediat referitor la aceste acuzaţii, notează Reuters, preluată de agerpres.ro.

Ţările occidentale, sub conducerea SUA, au impus Rusiei sancţiuni fără precedent în urma invadării Ucrainei pe 24 februarie.

Dar sancţiunile nu au fost suficiente, a afirmat Arahamia, care a făcut apel ca administraţia Biden să desemneze Rusia drept stat care sponsorizează terorismului. “Va ajuta foarte mult pentru că, dacă este recunoscută ca stat ce sponsorizează terorismul, vor exista o mulţime de probleme de conformitate la nivel mondial… Va ajuta la folosirea sancţiunilor”, a adăugat Arahamia.

Washington Post a informat în luna aprilie că preşedintele Vladimir Zelenski i-a cerut omologului american, Joe Biden, să desemneze Rusia drept sponsor de stat al terorismului, dar liderul de la Casa Albă nu s-a angajat să adopte acţiuni specifice.

Moscova neagă faptul că acţiunile sale în Ucraina au vizat civili şi numeşte invazia sa o “operaţiune militară specială” ce vizează dezarmarea Ucrainei şi eliminarea naţionaliştilor antiruşi, în timp ce Ucraina şi Occidentul spun că este vorba de un război de agresiune neprovocat.

#Arahamia #Rusia #Georgia #sancțiuni #Washington

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button