Liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski, s-a adresat către Organizația Națiunilor Unite (ONU). O scrisoare în acest sens a fost semnată pe 24 ianuarie și a fost publicată la Tiraspol. În scrisoare, Krasnoselski a cerut asistență „pentru a preveni o catastrofă umanitară în Transnistria”. Departamentul responsabil de „relații externe” al regiunii transnistrene a precizat că scrisori similare au fost trimise președinților Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite ale Americii, inclusiv conducerii Comisiei Europene. NewsMaker a solicitat o reacție de la reprezentanții Biroului politici pentru reintegrare. În ajun, Biroul a îndemnat Tiraspolul „să-și revizuiască comportamentul” și a adăugat că „ofertele evocate în repetate rânduri de către Chișinău de a acorda asistența umanitară nu doar că au primit un refuz dar și au rezultat cu avertizări la Tiraspol”, transmite sursa.
Într-o scrisoarea către ONU, a comunicat departamentul responsabil de „relații externe” al regiunii transnistrene, Krasnoselski a solicitat „asistență pentru înlăturarea crizei de combustibil și energie și pentru a preveni o catastrofă umanitară în Transnistria”.
Departamentul a menționat că scrisori similare au fost trimise președinților Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite, șefilor de stat și guvernelor unor țări ale Uniunii Europene, președintelui Comisiei Europene, reprezentanților participanților la formatul internațional „5+2”, precum și Comitetului Internațional al Crucii Roșii.
A fost solicitată o reacție de la reprezentanții Biroului politici pentru reintegrare. Deocamdată nu avem un răspuns.