Internaţional

Legea privind „influența străină”, adoptată: Parlamentul Georgiei a trecut peste veto-ul prezidențial

În pofida protestelor masive din ultimele săptămâni și a avertismentelor statelor occidentale, parlamentul Georgiei a trecut de veto-ul prezidențial și a adoptat definitiv controversata lege, denumită inițial legea “agenților străini”, conform sursei.

Reacțiile comunității internaționale nu au întârziat să apară. SUA a condamnat votul deputaților și a avertizat că asistența financiară americană ar putea fi pusă sub semnul întrebării, iar Uniunea Europeană a transmis că ia în considerare toate opţiunile pentru a reacţiona la aceste evoluţii.

84 de deputaţi din cei 104 prezenţi au votat în favoarea legii, dar dezbaterea nu a trecut nici de această dată fără incidente. În timp ce ținea un discurs împotriva proiectului de lege, un deputat din opoziție a fost stropit cu apă.

Parlamentarii georgieni s-au și bătut în timpul examinărilor precedente ale proiectului de lege. Nemulțumiți, oamenii au ieșit din nou în faţa clădirii Parlamentului.

„Este o zi dezastruoasă în viețile noastre și în istoria Georgiei, practic. Mă străduiesc să îmi amintesc dacă a mai fost așa ceva. Adică, o trădare atât de evidentă”.

„Este incredibil că ei au putut schimba cursul Georgiei și tot pentru ceea ce am luptat și am lucrat timp de 35 de ani, așa, pur și simplu…”

Manifestanții critică dur legea de săptămâni întregi, spun că aceasta este inspirată de la ruși și că ar putea fi folosită pentru a intimida și a reduce la tăcere disidenții. Președinta țării, care s-a opus prin veto, s-a adresat protestatarilor din Tbilisi printr-un mesaj video proiectat pe un ecran gigant. Șefa statului i-a îndemnat pe georgieni să se pregătească pentru un referendum.

„Sunteți supărați astăzi, nu-i așa? Supărați-vă, dar să trecem la treabă! Trebuie să ne pregătim, în primul rând, pentru un referendum adevărat. Vrem un viitor european sau sclavia rusă?”

Protestele au continuat până noaptea târziu. Statele Unite ale Americii au avut o reacție promptă și au condamnat adoptarea definitivă a legii.

„Prin adoptarea acestei legi, Partidul Visul Georgian, aflat la guvernare, a îndepărtat țara de calea integrării europene și a ignorat aspirațiile euro-atlantice ale poporului georgian care a ieșit în stradă săptămâni întregi pentru a se opune acestei legi. Acțiunile partidului de guvernământ și retorica anti-occidentală amenință traiectoria democratică a Georgiei, securitatea economică de viitor, apartenența la UE și, de asemenea, pune în pericol relația dintre SUA și Georgia”.

Anterior, SUA a anunţat restricţii de viză pentru persoanele considerate responsabile de „subminarea democraţiei” în Georgia, precum şi pentru rudele acestora. Și oficialii de la Bruxelles au transmis că UE şi statele sale membre iau în considerare toate opţiunile pentru a reacţiona la aceste evoluţii.

De cealaltă parte, partidul de guvernământ „Visul Georgian” respinge comparația cu legea rusă și susţine că îşi menţine angajamentul ca Georgia să adere la Uniunea Europeană. Mai mult, guvernul georgian a acuzat ţările occidentale de şantaj din cauza opoziţiei lor faţă de proiectul de lege. Premierul țării nu pare să ia în serios nici sancțiunile anunțate de Occident.

„Pentru noi, orice discuție despre sancțiuni nu este serioasă. Luarea unor astfel de măsuri ar fi contraproductivă pentru însăși entitatea care s-ar putea gândi la așa ceva. Nimeni nu poate pedepsi poporul georgian și nimeni nu poate pedepsi guvernul ales de poporul georgian. Avem poziții puternice cu privire la orice, servim interesele acestei societăți, ale acestei țări”.

Guvernarea de la Tbilisi a revenit la legea denumită inițial „legea agenților străini”, la un an de la abandonarea ideii, în urma unor proteste masive. Documentul obligă instituțiile de presă cu peste 20 la sută din finanțări de peste hotare să se înregistreze ca fiind sub influență străină. Fostă republică sovietică, Georgia este candidată oficială la aderarea la Uniunea Europeană din decembrie 2023 şi aspiră, de asemenea, să adere la NATO.

#Georgia #Parlament #Lege

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button